Un incendiu puternic are loc chiar în aceste momente la o casă de pe Strada Poetului din municipiul Arad. La fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu două autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD.
Echipajele luptă pentru a controla flăcările și a împiedica extinderea acestora la alte clădiri din zonă. Deocamdată, nu au fost raportate victime, iar intervenția este în plină desfășurare. Autoritățile urmează să investigheze cauzele incendiului după ce acesta va fi lichidat.
Update
Incendiul, care s-a manifesta cu degajări de fum la nivelul podului casei, a fost stins prompt, suprafața afectată fiind mai mică de 10 metri pătrați.
Nu s-au înregistrate victime.
În aceste momente se acționează pentru aerisirea încăperii și îndepărtarea efectelor negative ale incendiului.
Update
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuitul electric.
Atenție la utilizarea instalațiilor electrice! Prevenirea incendiilor începe cu respectarea câtorva reguli simple:
– Nu folosiți IMPROVIZAȚII
– Nu permiteți copiilor să se joace cu instalațiile electrice
– Nu suprasolicitați instalațiile electrice folosind mai mulți consumatori simultan
– Apelați la personal autorizat pentru verificarea instalațiilor
– Folosiți doar echipamente omologate
– Decuplați echipamentele electrice atunci când lipsiți o perioadă mai lungă de acasă.
Nerespectarea acestor reguli poate genera oricând incendii!