Un tramvai a fost cuprins de flăcări, miercuri în jurul orei 13.30, în zona Pieței Obor. Tramvaiul circula înspre strada Căpitan Ignat, moment în care s-a rupt firul aerian și s-a aprins partea de sus a burdufului, compusă dintr-un material elastic. Tramvaiul nu transporta călători la momentul producerii incendiului. „La un moment dat, s-a rupt firul aerian și când a căzut pe acoperișul tramvaiului, s-a aprins un arc electric. Prin urmare, s-a aprins partea de sus a burdufului. Vatmanul era o doamnă care nu a reușit cu extinctorul să ajungă să stingă incendiul, motiv pentru care au fost chemați pompierii. Nu au fost victime iar avariile sunt minore„, a declarat Claudiu Godja, directorul Companiei de Transport  Public Arad.  Tramvaiul a fost tras deoparte, iar reprezentanții CTP Arad au pus la dispoziție autobuze care să asigure transportul călătorilor până va fi repusă în funcțiune linia electrică.

Recomandările redacției