UPDATE: Incendiul a fost localizat în scurt timp, după care pompierii au intervenit pentru stingere. În cele din urmă, a fost identificată o victimă, în persoana unui tânăr de 22 de ani, care, în încercarea de a stinge incendiul, a suferit o plagă la membrul inferior. Acesta a fost preluat de ambulanța SMURD și transportat la spital. În incendiu, au ars două camere și acoperișul imobilului. 

 

Un incendiu a izbucnit, în urmă cu puțin timp, la o casă situată pe strada Aprodul Purice din cartierul Șega. În aceste momente, s-a constatat că nu există victime, însă incendiul se poate propaga rapid la construcțiile învecinate. Intervin pompieri ai Detașamentului Arad, mai exact 10 subofițeri, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD pentru protecția personalului. La incendiu se deplasează și autoscara S42.

Recomandările redacției