INCENDIUL din Colectiv – Premierul Dacian Cioloş: Şefii ISU Bucureşti să fie demişi

0
42

Premierul Dacian Cioloş a declarat, miercuri, în şedinţa de guvern, că vrea să se asigure că persoanele care au fost la conducerea ISU Bucureşti-Ilfov şi care au fost suspendate din funcţii vor fi demise şi nu se vor mai putea întoarce în sistem, „vreau să mă asigur că cei care au fost la conducerea ISU vor fi demişi şi nu mai au ce căuta în sistem”, a spus Cioloş.

Ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, i-a spus premierului că secretarul de stat Raed Arafat a fost informat, marţi, că încă de la sfârşitul lunii septembrie o societate comercială care organiza evenimente în clubul Colectiv a informat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi conducerea ISU Bucureşti-Ilfov că acolo urmează să aibă loc un eveniment la care ar fi urmat să participe foarte mulţi oameni, relatează Mediafax.

În momentul în care am avut această informaţie, i-am cerut domnului secretar de stat ca toată situaţia de fapt să fie înaintată de urgenţă la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a fi valorificată la dosarul penal al cauzei şi întreaga conducere a ISU Bucureşti-Ilfov a fost pusă la dispoziţie până la definitivarea situaţiei, urmând ca în cursul zilei de astăzi să împuternicim pe altcineva să asigure continuitatea comenzii la structura respectivă, a declarat Tobă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.