La data de 23.12.2024, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad a propus luarea măsurii arestării preventive pentru o perioadă de 30 zile față de inculpatul D. M.-F., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată – 13 acte materiale. În cauză, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Arad a dispus luarea față de inculpat a măsurii preventive a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

În fapt s-a reținut că: în noaptea de 18/19.12.2024, inculpatul D. M.-F. a sustras mai multe (13) cutii de joncțiune și protecție a cablurilor de fibră optică montate pe stâlpii de susținere a instalațiilor de telecomunicații de pe raza localității Vladimirescu și municipiul Arad, în momentul sustragerii acestea fiind efectiv integrate în rețeaua digitalizată de cablu TV și internet a persoanelor juridice vătămate Digi, Vodafone și Cobra Net.

În privința întinderii consecințelor faptelor, s-a constatat că serviciile de internet și TV au fost afectate în privința beneficiarilor – persoane fizice și juridice -, din centrul comercial AFI și Str. 6 Vânători din Arad și din alte șase localități din județ: Vladimirescu, Cicir, Mândruloc, Frumușeni, Păuliș și Sâmbăteni, adică ”pe toată valea Mureșului”, fiind nevoie de o mobilizare a tuturor echipelor pentru remedierea situației.

Prejudiciul total reclamat se ridică la suma de 26.450 de lei, reprezentând contravaloarea cutiilor sustrase și nerecuperate, respectiv a cheltuielilor de restabilire a situației anteriore (9 cutii aparținând Cobra Net – 17.500 de lei, 5 cutii aparținând Digi – 1.450 de lei, și 4 cutii aparținând Vodafone – 7.500 de lei).

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și a tragerii la răspundere penală a autorului.

Facem precizarea că aceste activități nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției