Străzile orașului Ineu au fost colorate, duminică, de către cei care au purtat cu mândrie straiele populare tradiționale. Conduși în alai de către primarul Călin Abrudan alături de frumoasa sa familie, parada portului popular s-a încheiat în Parcul Dendrologic din localitate, unde a început un spectacol folcloric, cu ansambluri din tot județul Arad, dar și din Maramureș.
„A fost weekendul tradițional, cu care ne-am obișnuit de Zilele orașului și pe care l-am organizat în Parcul Dendrologic. Mă bucur că am avut parte de o vreme frumoasă, în sfârșit. Spun asta pentru că până acum în nici într-un an nu am avut două zile fără ploaie.
S-au bucurat ineuanii de vreme bună, de zile de calitate. Am avut ansambluri din mai multe zone ale județului, chiar și din Maramureș. A fost o paradă a portului popular excepțională. Le mulțumesc tuturor colegilor mei de la Casa de Cultură care s-au ocupat de acest eveniment, care a avut parte de o organizare fără cusur. Le mulțumesc de asemenea părinților, copiilor care au fost astăzi alături de noi, pe o căldură aproape insuportabilă de 39 de grade.
Consider că a fost peste așteptări. Desigur, Zilele orașului fiind organizate pe parcursul a două luni, lumea selectează și vine când consideră că le place mai mult. Probabil că nu a fost atât de multă lume ca în ceilalți ani, cu toate că s-au adunat mii de oameni și în seara asta, dar una peste alta lumea s-a simțit bine. Îi așteptăm pe ineuani și weekendurile viitoare, fiecare fiind deosebit în felul său, cu specific diferit“, ne-a declarat Călin Abrudan, primarul orașului Ineu.
Recital Dinu Iancu Sălăjanu
Spectacolul folcloric, pe lângă ansamblurile Doina Crișului Ineu, Ansamblul Busuiocul Sântana, Cununa Săsarului, Șiriana Șiria, Florile Mureșului Vladimirescu, Codrenii Groșeni, Păstrătorii Tradiției Șicula, Junii Cetății Dezna, Țarinuța Bocsig, Podgoria Pâncota, Spicul Grâului Beliu, s-a bucurat de interpreți de excepție precum Dinu Iancu Sălăjanu, Ciprian Roman, Paula Pașca, Dumitru Stoicănescu, Corina Szatmari, Florin Budău, Eduard Motan, Orchestra condusă de Ilie Pașca.
Evident, capul de afiș al spectacolului a fost interpretul Dinu Iancu Sălăjanu, care este totodată și președintele Consiliului Județean Sălaj. Îndrăgitul cântăreț a încheiat seara, nu înainte să le declare celor prezenți: „Vreau să vă mărturisesc ceva: mai rar îmi este dat ca atunci când ajung undeva să existe primar și președinte de consiliu județean care să nu își dorească să se urce pe scenă. Călin Abrudan, primarul vostru și Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, deși sunt la spectacol în această seară, au considerat că nu vor să vină aici, pe scenă. Au considerat că publicul a venit să asculte muzică, nu discursuri politice. Este un motiv în plus să îi stimez pe acești doi oameni, care au fost și înainte de a face eu pasul în politică, niște modele pentru mine“.
Ineul, locomotiva zonei
„Așa cum sprijin administrația Ineului și pe domnul primar Călin Abrudan, în cele 38 de proiecte cu finanțare europeană sau națională, tot așa sprijin și acest proiect cultural. Domnul primar încearcă prin acest proiect cultural să arate rolul de pol de dezvoltare al Ineului pentru localitățile din jur. Mă bucur că a înțeles faptul că poziția Ineului și statutul de oraș îl obligă să investească și în activități culturale și sportive, astfel încât cetățenii care sunt în jurul Ineului să poată beneficia de toate aceste lucruri“, ne-a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
„Îmi închei seara la Ineu, alături de colegii liberali, primarul Călin Abrudan, președintele CJA Iustin Cionca și președintele Consiliului Județean Sălaj- Dinu Iancu Sălăjanu.
Ineu Fest, aflat la a doua ediție, a strâns la un loc mii de oameni de pe întreaga Vale a Crișului.
Îl felicit pe primarul Călin Abrudan pentru organizarea frumosului eveniment și pentru tot ce face în orașul pe care îl conduce“, a declarat Ionel Bulbuc, vicepreședintele Consiliului Județean Arad.
Prezentarea evenimentului i-a revenit și în această seară Claudiei Deac, care s-a remarcat prin discreție, eleganță și promptitudine.
Video: https://www.facebook.com/glsa.ro/videos/174159602334652