România a fost învinsă cu 2-0 de Belgia la Koln în al doilea meci disputat în Grupa E de la EURO 2024. Formația pregătită de Edward Iordănescu a început, practic, meciul de la 0-1, după reușita lui Tielemans, iar apoi a reușit să reziste timp de aproape 80 de minute, fără însă să profite de puținele ocazii create, cea mai mare ratare aparținându-i chiar arădeanului Dennis Man. Belgienii s-au distanțat apoi la 2-0 prin De Bruyne și au obținut un succes meritat, ținând cont de aspectul general al partidei, însă lupta pentru calificare rămâne deschisă înainte de meciurile din ultima etapă a grupei.
În minutul 2, „tricolorii” au pierdut un balon la mijlocul terenului, iar mingea a ajuns la Lukaku, care după un un-doi cu Doku i-a pasat înapoi lui Youri Tielemans şi acesta a punctat cu un şut puternic de la marginea careului. Drăguşin a avut prima ocazie a României în minutul 5, cu o lovitură de cap, respinsă însă de Casteels. La capătul unei acțiuni individuale în minutul 18, De Bruyne i-a pasat lui Lukebakio, dar şutul acestuia a fost respins în corner de Niță. Belgienii au controlat clar jocul şi în a doua parte a reprizei, dar defensiva României a rezistat eroic. „Tricolorii” au avut și câteva faze promițătoare pe contraatac, însă fără să-i dea emoții lui Casteels.
Partea a doua a început cu o ocazie a României, dar Mihăilă a tras mult peste poartă după ce a scăpat pe contraatac. După două ratări ale lui De Bruyne, belgienii au introdus mingea în poartă prin Lukaku, însă reușita a fost anulată pentru offside. În minutul 68, România a avut o oportunitate absolut uriașă prin Dennis Man. Arădeanul a scăpat singur cu Casteels după o eroare a fundașilor belgieni, dar a tras exact în acesta. Din păcate, ocazia s-a răzbunat în minutul 80, când Belgia a făcut 2-0 după o fază extrem de simplă. Casteels a degajat, defensiva „tricoloră” nu a reușit să respingă balonul, iar Kevin De Bruyne a scăpat singur cu Niță și a trimis pe sub acesta în plasa porții. Trossard a irosit o situație bună pentru belgieni când centrarea sa pentru Lukaku a fost interceptată, iar la cealaltă poartă Castagne a fost nevoit să respingă de pe linie un șut trimis de Alibec.
Toate cele patru echipe din Grupa E sunt la egalitate după acest rezultat, cu trei puncte, dar România își păstrează primul loc datorită golaverajului. În ultima rundă, elevii lui Iordănescu vor juca împotriva Slovaciei, în timp ce Belgia va da piept cu Ucraina. Cele două partide se vor disputa miercuri, de la ora 19:00.
Formații:
Belgia: Casteels – Castagne, Faes, Vertonghen – Doku (Carrasco 72), Tielemans (Mangala 72), Onana, Theate (Debast 77) – De Bruyne, Lukaku, Lukebakio (Trossard 56). Rezerve neutilizate: Kaminski, Sels – Bakayoko, De Cuyper, De Ketelaere, Openda, Vermeeren, Vranckx. Selecționer: Domenico Tedesco
România: Fl. Niță – Rațiu (Sorescu 90), Burcă, Drăgușin, Bancu – R. Marin, M. Marin (Olaru 68), Stanciu – Man, Drăguș (Alibec 81), Mihăilă (I. Hagi 68). Rezerve neutilizate: Moldovan, Târnovanu – Mogoș. Racovițan, Rus, Nedelcearu, Cicâldău, Șut, Coman, Pușcaș, Bîrligea. Selecționer: Edward Iordănescu
Arbitru: Szymon Marciniak (Polonia). Asistenți: Tomasz Listkiewicz, Adam Kupsik. Rezervă: Donatas Rumšas. VAR: Tomasz Kwiatkowski, Bartosz Frankowski, Nejc Kajtazovic
FOTO: captură FRF