Înfrângere la limită, cu destul ghinion: ACS Dumbrăvița – Crișul Chișineu-Criș 2-1

0
107

Crișul Chișineu-Criș a pierdut pentru prima oară de la promovarea în Liga a III-a. Elevii lui Adrian Abrudean au fost învinși cu 2-1 la Dumbrăvița într-o partidă în care au lovit bara de trei ori.
Ambele echipe au avut câteva ocazii în primul mitan, cea mai mare fiind a lui Ianc, care a lovit transversala cu o lovitură de cap. Însă poate cel mai important moment al reprizei a fost accidentarea căpitanului Alin Pavel, care a părăsit terenul încă din minutul 24, fiind înlocuit de Casian Maghici. Tabela la pauză arăta 0-0, așadar orice era posibil în partea secundă
După pauză meciul a conti­nuat să fie echilibrat, dar cu o ușoară dominare a arădenilor. Aceasta a fost fructificată în minutul 50, când Nicu Modan a deschis scorul cu un șut de la 12 metri pe lângă portarul Miklos. Nouă minute mai târziu Maghici putea să dubleze avantajul, dar din nou șutul său a lovit transversala.
Gazdele au întors scorul în doar cinci minute: în primă fază Silaghi a egalat cu un șut sub bară de la 13 metri, iar mai apoi Nanu a trimis imparabil în plasa laterală și Dumbrăvița avea 2-1.
Până la final chișeauanii au mai lovit o dată transversala prin Piț și au avut un presupus penalty neacordat, dar tabela avea să nu se mai modifice. Victoria o păstrează pe Dumbrăvița pe locul doi, la trei puncte în spatele liderului Șoimii Lipova, în timp ce Crișul cade pe locul 5.
Formații:
Dumbrăvița: R. Miklos – Soare (Silaghi 51), Telescu, Podină, Liuba – Udrea, Stancu – R. Rus (Ginga 90+3), Briciu, Nanu – Bîrză (Ștefan 85)
Crișul: Mucha – Clej, Al. Pavel (Maghici 24), Gligor, Siminic – Gâlcă, Ianc, Lezeu (L. Bodri 80) – Piț (Ciornei 76), Modan (Al. Mihai 60), Budur.
Arbitri: gu Jiu) – George Suciu (Câmpia Turzii).
Observatori FRF: Florin Mărginean (Alba Iulia) și Sorin Găman (Târgu Jiu).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.