aslauDouă dintre divizionarele D arădene și-au dat întâlnire sâmbătă dimineață, la Cermei, pentru un test la început de pregătire estivală. La peste 35 de grade Celsius, scorul a înghețat, însă ambii tehnicieni s-au declarat mulțumiți de cum s-au desfășurat ostilitățile.
Niciuna dintre combatante nu a putut alinia cea mai bună formulă de joc, ceea ce este de înțeles din moment ce ambele au pornit la drum la mijlocul săptămânii trecute, iar unii fotbaliști sunt în vacanță. În plus, cel puțin pentru tehnicianul măcenilor, a fost un prilej excelent să testeze unii fotbaliști, iar Mihuț, Ungur, Cioară-Moartă și Timiș se pare că au trecut examenul.
Aslău: „Concurența aduce progresul”
„În condițiile în care ne-am reunit doar marți și deja am făcut deja trei antrenamente destul de tari, unul chiar vi­neri seară, mă așteptam să nu fim foarte proaspeți la amicalul de astăzi (n.a. sâmbătă). A mai fost și o căldură insuportabilă, era imposibil ca jucătorii să depună efortul pe care noi, antrenorii, ni l-am fi dorit de pe margine. Dar, una peste alta, ne-am făcut antrenamentul, am demarat procesul de încadrare în lot a jucă­- torilor noi, deși mai așteptăm și alții doi-trei. Deocamdată, suntem fericiți să-i avem în curtea noastră pe Adi Popa, Cotoc și Vereș, iar dacă ră­mâ­ne și Dani Bulza, un jucător care ne-a făcuzt zile fripte sezonul trecut, e și mai bine. Poate, o să mai sosească și alți fotbaliști de la UTA. Orice antrenor ar dori să lucreze cu fotbaliști bine pregătiți fizic și tactic cu atât mai mult la ni­velul nostru. Intenția noastră este să formăm un lot mai competitiv decât anul trecut, să creăm concurență pe toate posturile, căci concurența poa­te duce la progres”, a precizat Mircea Aslău, care deocamdată nu-i are sub comandă pe Raț, Purece și A. Drăgan.
Filipaș: „Un etalon acest meci, de aici vreau să pornim”
Mai mult decât omologul său de pe banca Cermeiului, Costel Fi­lipaș se află în plin proces de formare a lotului. Are și două achi­- ziții certe, una chiar de ultim moment, chiar din curtea Cermeiului. „Am semnat cu Malancu zilele trecute, dar și cu Bîrdan. Pe Bulzan și Burian îi așteptăm până luni să accepte sau nu condițiile noastre. Probabil, va rămâne și Mihuț, plus toți copiii sosiți în probe. De asemenea, mă bucur pentru revenirea lui Călăceanu, mai aștept răspunsuri și de la alți doi-trei jucători. Nu ascund faptul că m-a contactat Popa de la Criș și chiar Berar, de la Cermei. Eu zic că săptămâna viitoare vom definitiva lotul în proporție de 90%”, a precizat antrenorul Voinței. „Dacă la Păuliș am fost total nemulțumit de prestația echipei, la Cermei am jucat chiar foarte bine. Am și întâlnit un adversar foarte bun, poate printre cele mai bune din Liga a IV-a, ca și valoare a lotului, dar și ca și condiții. Iau acest meci ca și etalon, de aici vreau să pornim și să creștem treptat până la meciurile pe puncte”, anunță Filipaș.
Formații:
Cermei: Rusu – Brîndușe, Co­toc, Nistor, Fekete – Țipel, Mo­rar, A. Popa, Botaș, Vereș – Berar. Au mai jucat: Țigan, Mașniță.
Macea: Potoreț – Ungur, Mihuț, Rădac, Ardelean – Mîneran, Purtan, Marchiș, Cioară-Moartă – Săcui, Timiș. Au mai jucat: Ma­lancu, Bîrdan.

Recomandările redacției