Inimă de mamă

Un băiat iubea o fată. Şi fata îl iubea pe băiat. Dar ea voia să ştie cât de mult o iubeşte. L-a întrebat: Cât de mult mă iubeşti? Mult de tot, răspunde băiatul. Dacă mă iubeşti mult de tot, dovedeşte-mi! Spune-mi cum să-ţi dovedesc şi o voi face fără crâcnire. Uite, zice fata, urcă la etaj în dormitorul mamei tale, ia-i viaţa, smulge-i inima din piept, pune-o pe o tavă şi du-mi-o mie, ca dovadă că mă iubeşti! Băiatul urcă fără şovăială la etaj, ia viaţa mamei sale, îi pune inima pe o tavă şi coboară treptele, spre iubita lui. Dar se împiedică şi se rostogoleşte pe scări. De acolo, de pe tavă, inima mamei îl întreabă:   te-ai lovit rău, băiatul meu? Te doare? Ieri, am sărbătorit Ziua Naţio­nală a României. Într-o manifestare fără precedent în ultimii 20 de ani, la Bucureşti au trecut pe sub Arcul de Triumf trupe ale forţelor noastre armate sau unităţi destinate siguranţei naţionale, de protecţie a cetăţenilor României. Beneficiind de o vreme frumoasă, bucureştenii au fost prezenţi în număr mare la manifestare, bucurându-se de această sărbătoare a românilor, dându-i cuvenitul respect. Respect pe care România, această ţară a noastră, îl merită cu prisosinţă din partea cetăţenilor ei.
În urmă cu 95 de ani, în anul 1918, România devenea, din punct de vedere geografic, rotundă sau „dodoloaţă“ aşa cum s-a exprimat un copil din Lancrăm, după spusele lui Lucian Blaga. Din punct de vedere politic, România devenea pentru a doua oară în istoria sa, o Românie întregită cu toate cele trei teritorii tradiţionale: Ardealul, Ţara Românească şi Moldova-Basarabia. Părea să se fi împlinit pe vecie voinţa românilor de pe teritoriile româneşti, să se parafeze rezultatul luptei de secole a românilor pentru Marea Unire. N-a fost să fie aşa, căci marea forţă de la răsărit, Uniunea Sovietică anexează în anul 1940 Basarabia şi Bucovina printr-un ultimatum de 24 de ore, România rămânând din nou fără Bucovina de Nord. Până în zilele noastre! Aşadar, noi sărbătorim Marea Unire din 1918, căci acum România plânge de dorul Bucovinei, fiica ei aflată printre străini, acum este o țară ciuntită, o mamă suferindă.
Şi ca această crimă politică să fie cât mai hâdă, după 1989, ţinutul românesc de la Est de Prut s-a transformat în Republica Moldova, stat independent, cu imn, drapel şi limbă proprie. Limba lor oficilală este limba moldovenească, care de fapt este un grai al limbii române. Degeaba!, ei au guvern, parlament, administraţie proprii. Au chiar şi ambasadă la Bucureşti, cu ambasador cu tot. Parcă ar fi un joc între copii, care se joacă de-a ţara mea şi ţara ta, aşa cum ne jucam noi de-a mama şi de-a tata. Doar că acum această joacă de-a ţara ne provoacă lacrimi şi sânge. E o joacă serioasă de-a România şi de-a fiica ei, Basarabia. Fiică singură, care locuieşte printre străini şi plânge de dorul mamei sale, România.
Duminică, de Ziua Naţională a României au fost prezenţi la manifestaţii şi reprezentanţi oficiali ai Republicii Moldova.
Deodată, în timpul defilărilor din zona Arcului de Triumf s-a auzit o voce din ceruri, şoptind: Fiica mea, Basarabia, eşti singură şi neajutorată, căci politicienilor noştri nu le pasă de tine! Ţi-e greu, părăsită și singură? Te doare?
Inima  României Mari e pe o tavă a Cerului, plângând de durerea fiicei ei, așa cum îngrijorată era și mama acelui băiat de la începutul acestor rânduri.