Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad va fi dotat cu ambulanțe SMURD, ATV-uri și alte echipamente

0
102

Printr-un proiect mixt, transfrontalier, Consiliul Județean poate dota Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad, cu echipamente și utilități în valore de circa 1,1 milioane de euro.
Este vorba de proiectul „Cross – border network disaster resi­lience and emergency situations risks management – CBN”, proiect comun al judeţelor Timiş, Arad, Csongrad şi ADIVEST (Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă) și care a fost acceptat spre finanțare.
Astfel, prin implementarea acestui proiect Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad va beneficia de dotări constând în: trei ambulanţe SMURD tip B2, o autospecială de stingere cu apă și spumă cu capacitate de 5000 l, destinată intervențiilor operative în situații de urgență (incendii, intervenții de descarcerare și prim-ajutor), precum și a transportului personalului de intervenție și a materialelor necesare, 20 electropompe pentru evacuarea apei provenite din inundații (ape interne), evacuarea apei din subsolurile instituțiilor și proprie­- tăților private, 20 de echipamente de protecție (costume impermeabile) pentru echiparea personalului de intervenție care participă la acțiuni de înlăturare a efectelor inundațiilor, o autocisternă pentru transportul apei potabile populației afectate de secetă/în caz de avarie a rețelei de apă potabilă, o autospecială de lucru la înălțimi cu nacelă (până la 20 m), pentru intervenție la incendiu și evacuarea persoanelor din clădiri afectate de incendiu sau cu structura de rezistență afectată, cu sistem de calare în spații înguste, două ATV-UTV pentru pompieri, cu apă și spumă – destinate stingerii incendiilor de pădure, ve­getație uscată în zone greu accesibile.
Valoarea întregului proiect este de 3 milioane de euro, din care 2,5 milioane fonduri europene, diferenţa de sumă fiind asigurată din fonduri naţionale şi locale.
Toate achizițiile vor contribui la reducera timpilor de interven­ție și în general la îmbu­nătățirea activității în situații de urgență.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.