Arhipelagul portughez Azore se pregăteşte de apropierea uraganului Lorenzo, însoţit de vânt puternic şi ploi torenţiale, agenţia de meteorologie din Portugalia anunţând că există un risc de peste 80% ca furtuna să lovească insulele din Oceanul
Atlantic, relatează Reuters potrivit Agerpres. Potrivit unui comunicat dat publicităţii duminică de Institutul Portughez al Mării şi Atmosferei (IPMA), ochiul uraganului Lorenzo, de categoria 4, va trece miercuri „foarte aproape’’ de arhipelagul Azore, însoţit de viteze ale vântului de până la 200 de kilometri la oră.
Lorenzo a crescut în intensitate pentru scurt timp, sâmbătă seară, ajungând la categoria 5 şi devenind astfel cel mai puternic uragan care ajunge atât de departe în nordul şi estul Oceanului Atlantic, însă de atunci a fost retrogradat. Serviciul Naţional de Meteorologie din Marea Britanie, Met Office, a anunţat că se aşteaptă la „o tendinţă de slăbire’’ a intensităţii uraganului, însă chiar şi aşa specialiştii consideră că Lorenzo poate avea un impact semnificativ în arhipelagul Azore. Conform IPMA, insulele Flores şi Corvo din vestul arhipelagului ar putea fi cel mai grav afectate, la fel ca şi Sao Jorge, Pico, Graciosa, Faial şi Terceira, din zona centrală. Uraganul se află în prezent la circa 2.200 de kilometri sud-vest de Azore, a indicat IPMA.

Recomandările redacției