Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a precizat că, în cursul zilei de 23 iulie 2023, a fost semnalată apariția unor noi incendii în zone din insula Evia, în Yliki (regiunea Teba), Metohi (regiunea Epidaur), Dervenaki (regiunea Ahaia), Astakos (regiunea Messolonghi) și Amigdalia (regiunea Volos).

Concomitent, insula Rodos este în continuare afectată de incendii, dar toți cetățenii români care au cerut asistență ambasadei române de la Atena sunt în afara oricărui pericol.

În ceea ce privește incendiul din insula Corfu, nu au existat până acum solicitări de asistență din partea turiștilor români, conform MAE. „Potrivit celor mai recente informații primite de reprezentanții Ambasadei României la Atena de la autoritățile locale, insula Rodos este în continuare afectată de incendii, focarele cele mai însemnate sunt în zona localităților Asklepion, Platanisto, Karystos, context în care autoritățile au dispus evacuarea preventivă a mai multor localități printre care Kiotari, Gennadi, Pylonas, Livadi, Potami, Pernaraki, Platanisto, Karystos Laerma, Lardos, Lindos, Kalathos Malona, Asklipio, Pevkos, Massair, Haraki”, se arată într-un comunicat de presă al MAE, conform digi 24.

De asemenea, turiștii români care au cerut asistență ambasadei române din Grecia vor fi transportați către partea continentală a Republici Elene conform planului pus în aplicare de autoritățile locale. „Cu referire la incendiul care afectează insula Corfu, MAE informează că, potrivit datelor comunicate de autoritățile locale, incendiul izbucnit în cursul după amiezii zilei de 23 iulie 2023, în partea de nord a insulei și s-a extins pe ambii versanți ai masivului Pantokratoras, fiind afectate zonele Loutses și Perithia. În acest context, MAE precizează că, autoritățile locale au dispus evacuarea locuitorilor din zona afectată (Portes, Megkoula, Simies, Palia Peritheia și Saga) către localitatea Kassiopi, iar la nivelul ambasadei nu au fost recepționate solicitări de asistență”. De asemenea, MAE precizează că nu există date privind numărul cetățenilor români evacuați din zonele de risc, autoritățile elene având ca prioritate evacuarea în siguranță a tuturor persoanelor afectate.

Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +30 210 6728875; +30 210 6728879, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie și numărul de telefon de urgență al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă: +306978996222. MAE reamintește că, a fost emisă și o atenționare de călătorie privind menținerea codului roșu de caniculă și a pericolului de incendii în Republica Elenă, pentru intervalul 20 – 27 iulie 2023.

Sursa digi 24

 

 

Recomandările redacției