Întâmplări electorale

Ne aflăm în plină campanie electorală, iar în astfel de momente tot românul face politică. Birturile gem de alegători aflaţi în căutare de candidaţi, sau de activişti de campanie în măsură să mai ofere „un rând” de băutură, iar deputaţii şi senatorii se dau de ceasul morţii ca să-şi întregească portofoliul de circumscripţie cu primari „cooptaţi”, ca urmare a legii migraţiei politice. Prin urmare, promisiunile şi vorbele goale se găsesc la tot pasul. Militarii, dascălii şi pensionarii sunt amăgiţi cu câte treizeci de lei în plus la „anvelopa lunară” – un alt termen împrumutat din vocabularul de şantier – iar elevii care au terminat li­ceul şi au ajuns să voteze, pentru prima oară în viaţa lor, tocmai cu prilejul prezidenţia­lelor din acest an – s-au trezit ca nimeni în lume: pot intra la facultăţi şi fără bacalaureat… Stranele bisericeşti s-au umplut iarăşi cu „politicieni” ieşiţi să-i vadă lumea, care bat cruci şi când se cuvine, dar mai ales când nu trebuie, nu se întorc cu faţa către catapeteasmă în marile momente liturgice şi nu ştiu „credeul” pe de rost, dar „lasă” în toate trei tasurile câte o bancnotă nouă de o sută de lei, îndoită pe la mijloc, ca să stea dreaptă şi „să se vadă” ce darnic e dumnealui. Târgurile săptămânale sunt „bătute” de toate staff-urile electorale, candidaţii „dând mâna” cu precupeţele, cu geambaşii sau cu nenumă­raţii „gură-cască” întâlniţi printre tarabe. Tuturor li se promite marea cu sarea, iar „strategii” de campanie îşi freacă apoi palmele de bucurie, mulţumiţi că au mai bifat un târg plin cu „prostime”. Pe la colţurile uliţelor, babele se informează reci­proc despre „darurile” primite de la candidaţi: o pereche de gumari, o pelerină colorată sau câte o găleată de plastic. Fireşte, nimănui nu-i trece prin minte să fluiere după maşina primarului şi să-i spună, de la obraz, că soluţia cea mai bună ar fi asfaltarea uliţei, nu „miluirea” electorală cu câte o pereche de cizme de cauciuc. La fel se întâmplă şi cu instituţiile de învăţământ, unde microbuzele şcolare au fost „alocate” cu mare pompă şi cu toate camerele de luat vederi focalizate pe premier, în vreme ce „bobocii” din clasa I au început şcoala fără abecedar – caz fără precedent în istoria ţării. Încercând să mai dreagă busuiocul, un înalt oficial a invocat faptul că, deşi n-au abecedare, elevii ar putea învăţa scrisul, cititul şi socotitul utilizând gadgeturile sau smartphonurile din ghiozdane. Fireşte, această „indicaţie” de cabinet vine din partea vreunui ins născut şi crescut prin cartierul Primăverii, care habar n-are că peste jumătate dintre copiii patriei nu doar că n-au văzut în viaţa lor o tabletă sau un telefon performant, dar au closetul în fundul curţii şi fac băiţă – o dată pe săptămână – în „ciupă” de lemn. Nici adulţii din lumea satelor româneşti nu excelează în ceea ce priveşte cunoaşterea îndatoririlor cetăţeneşti, deoarece niciun politician n-a avut „inspiraţia” să propună introducerea în programa şcolară a câte două ore de educaţie civică pe săptămână, care să fie predate de către profesorii de istorie. Aşa se face că alegătorii români „ţin” în continuare cu politicienii care „ne dau” câte ceva, nu cu cei care vor să reformeze statul nostru mioritic…