Aproape 459.000 de români au utilizat, în 2024, aplicația „Află la ce fond de pensii ești!“, disponibilă pe site-ul ASF, pentru a-și identifica fondul de pensii Pilon II, în creștere cu 14,5% față de 2023. În total, peste 572.000 de persoane au accesat aplicația anul trecut.

De la lansare (2016-2024), aproape 1,65 milioane de utilizatori au folosit platforma, numărul acestora crescând semnificativ în ultimii ani datorită digitalizării procesului.

În 2024, Pilonul II a atins noi maxime istorice, cu active de peste 150 de miliarde de lei (+19% față de 2023) și un număr record de participanți, 8,29 milioane (+137.000 față de anul precedent). Rata medie ponderată de rentabilitate a fost de 6,2% în decembrie 2024.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției