Intervenție de urgență azi-noapte pentru salvarea vieții unui pacient, în vârstă de 81 de ani, care a ajuns în Unitatea de Primire Urgențe cu anevrism de aortă abdominală.
Medicii de gardă din secțiile Chirurgie Generală I și Anestezie și Terapie Intensivă I, împreună cu dr. Mircea Alexa, medic specialist chirurgie vasculară – care a fost solicitat de la domiciliu, au intrat de urgență în sală pentru a reconstrui porțiunea de aortă ruptă, a pacientului, prin montarea unei proteze sintetice.
Circulația în parametri optimi a sângelui a fost restabilită în urma intervenției, care a durat peste patru ore și care a fost una dificilă deoarece a presupus reconstrucția unei părți a unui vas principal de sânge, iar pacientul (diagnosticat și cu alte afecțiuni cardiace) risca exsangvinarea rapidă.
Pacientul este conștient și cooperant și se află acum sub supraveghere medicală în Secția Clinică Anestezie și Terapie Intensivă I, transmit reprezentanții Spitalului Județean.
Din echipa operatorie au făcut parte:
Dr. Mircea Alexa, medic specialist chirurgie vasculară,
Dr. Loredana Stăniș, medic specialist chirurgie generală,
Dr Andrei Ardelean, medic specialist chirurgie generală,
Dr. Eliza Geantă, medic specialist anestezie și terapie intensivă
Dr. Mihaela Marian, medic specialist, anestezie și terapie intensivă
Asist. med. Camelia Alexa
Asist. med. Angela Caban
Asist. med. Liliana Slăvoacă
Asist. med. Angela Faur
Asist. med. Loredana Ioana Jușca
Îl salut pe această cale pe domnul Doctor Andrei Ardelean caruia îi rămân recunoscător pentru că a fost o „gardă bună” atunci când am fost internat de urgență la SCJU – Arad.
Bună ziua. Mă bucur că mai sunt și medici cu suflet ..din păcate soțul meu nu a avut această șansă …medicul de gardă Chirurgie 1 ,în data de 14.05.2023 nu a dorit să mai facă nimic pt soțul meu …avea ocluzie intestinală dar fiind diagnosticat și cu tumoare pancreatică …dar după 48 h a fost operat de domnul Doctor Onița ,chirurgie 2 …dar șansele au fost minime după 48h …Domnul doctor Chirurgie 1 nu a dorit nici măcar să se prezinte ,tratând ne sub orice critică…Rușine Garda Chirurgie 1 din 14 .05 .2023 Mulțumesc