Știu că aveți foarte multe proiecte realizate și încă foarte multe pe care aveți de gând să le duceți la bun sfârșit. Aș vrea însă pentru început să ne spuneți care este cea mai importantă realizare pentru comuna dumneavoastră, cel puțin de când sunteți primar.

Sunt multe realizări despre care am putea vorbi aici, însă fără dar și poate cea mai importantă realizare pentru comunitatea din Șimand este că am reușit să facem CF-uri la mii de hectare intravilane și extravilane. Din 10.000 de hectare, mai avem de intabulat 700.

În anul 2011, Primăriei comunei Șimand i-au fost înmânate noile cărți funciare ale celor 6.275 de imobile, prin Programul Național de Cadastru și Carte Funciară.

Din cele 6.275 de proprietăți, 3.927 au fost cadastrate cu fonduri europene și 2.348 din venituri proprii ale ANCPI. Realizarea este atât de mare pentru comunitatea noastră, încât domnul Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, spunea la acea vreme că „în comuna Șimand s-a scris istorie!“.

Dar la ce proiecte de viitor are Șimandul, cred că lecția de istorie continuă pentru comunitatea dumneavoastră… Sute de hectare cu panouri fotovoltaice – ne dezvăluiți puțin din proiect?

Este vorba despre un proiect, într-adevăr, uriaș, dar care este realizat în domeniul privat. Desigur, comuna noastră va avea enorm de câștigat și am să vă explic.

O firmă din județul Timiș a concesionat 500 de hectare de pământ pe care se vor monta panouri fotovoltaice. Discutând cu reprezentanții firmei, aceștia ne-au comunicat că aceste 500 de hectare se vor transforma în intravilan plus construcții. Vor intra 300.000 de euro în fiecare an, din taxe și impozite, în bugetul local. Vă dați seama că pentru comuna noastră, această sumă este uriașă și ne va ajuta să ne dezvoltăm și mai mult.

Și vă mai dezvălui ceva, care cel puțin pe mine m-a impresionat enorm. Firma aceasta ne-a comunicat că dorește să facă o sponsorizare pentru comună. M-au întrebat pe mine de cât să fie, iar eu le-am răspuns că nu decid pe banii nimănui, să hotărască ei. Mi-au trimis un contract de sponsorizare, iar când am văzut suma am crezut că visez: 1 miliard de lei vechi! Banii i-am folosit pentru școală, pentru că acolo aveam nevoie. Pe lângă asta, au mai luat și echipament sportiv în valoare de 150 de milioane de lei vechi pentru echipa noastră de fotbal. Am rămas pur și simplu impresionat.

Și dacă tot vorbim de mediul privat și de lucruri realizate în premieră pentru comuna dumneavoastră, să marcăm și primul Profi în Șimand.

Chiar vizavi de Primărie se lucrează acum la deschiderea primului magazin Profi în comuna noastră. Putem spune că în decembrie va fi inaugurat.

Să revenim puțin la capitolul panourilor fotovoltaice. Din câte știu, aveți chiar dumneavoastră un proiect amplu de realizare a unui parc de acest gen.

Intenția noastră este de a realiza un parc fotovoltaic al comunei, care să ne permită independența energetică a tuturor clădirilor care țin de primărie: sala de sport, iluminatul public, sediul primăriei, școlile, dispensar etc.

Tot la capitolul intenție, vrem să construim pe viitor un dispensar cu centru de permanență.

Revenind la capitolul energie, Școala Gimnazială va deveni independentă din acest punct de vedere, atât pe căldură, cât și pe curent. Avem în plan extinderea clădirii, anveloparea ei, un acoperiș nou și dotarea cu pompe de căldură.

Dacă tot ați deschis capitolul învățământului, ce alte preocupări și realizări aveți în acest sector?

Am început lucrările la Grădinița cu Program Prelungit, care are ca termen de finalizare luna septembrie a anului viitor. Banii sunt din fonduri proprii și cu finanțare substanțială din partea Consiliului Județean Arad. Valoarea totală a lucrării este de 900.000 de lei și va cuprinde două săli de clasă, dormitoare, o sală de mese, bucătărie, grupuri sanitare, locuri de joacă și copertine.

La Școala primară din Șimandul de Sus am realizat un parc cu alei din pavaj, o copertină și un teren de sport cu iarbă naturală.

De asemenea, primăria noastră a obținut o nouă finanțare prin intermediul fondurilor europene, de data aceasta pentru echiparea Școlii Gimnaziale Șimand cu table interactive, echipamente informatice, mobilier și materiale didactice.

Proiectul intitulat „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe în comuna Șimand, județul Arad” a fost depus în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență – Componenta C15 „Educație” și are o valoare totală de 1.162.336,07 lei fără TVA.

Această finanțare va permite modernizarea și îmbunătățirea dotărilor școlare din comuna noastră, contribuind astfel la creșterea calității actului educațional. Prin achiziționarea de mobilier nou, materiale didactice și echipamente digitale avansate, ne asigurăm că elevii noștri vor beneficia de un mediu educațional modern și adaptat nevoilor lor. Investiția în calitatea actului educațional este extrem de importantă, deoarece reprezintă fundamentul dezvoltării comunității noastre. Prin acest proiect, avem încrederea că oferim copiilor noștri o șansă reală de a-și dezvolta abilitățile și potențialul, pregătindu-i pentru provocările viitorului.

Prin implementarea proiectului se urmărește dotarea laboratorului de informatică cu mobilier și materiale didactice. Dotarea TIC a 21 de săli de clasă, dotarea cu mobilier și materiale didactice a 22 săli de clasă; dotarea cu mobilier, materiale didactice specifice, și echipamente digitale a unui laborator de științe – fizică, chimie, biologie – și dotarea cu mobilier specific, materiale didactice și echipamente digitale a unui cabinet de logopedie din cadrul Școlii Gimnaziale Șimand.

Să trecem la infrastructura rutieră. Cum stă Șimandul la capitolul drumuri și asfaltări, un capitol vizibil pentru toată lumea și tocmai de aceea extrem de sensibil?

Nu am niciun fel de emoții. Am asfaltat 6,8 kilometri de drumuri cu bani din fonduri europene, prin AFIR. Valoarea a fost de 1 milion de euro. Totodată, din bugetul local, am reușit să asfaltăm doi kilometri, iar în plus am realizat parcări în fața dispensarului uman, cât și la Capela mortuară din Șimandul de Sus.

Am realizat trei kilometri de trotuare din beton și pavaje.

De asemenea, din bugetul local, am realizat trei kilometri de drumuri agricole. Intenționez ca în cel mai scurt timp să depunem un proiect pe AFIR pentru pietruirea drumurilor agricole. Proiectul este în valoare de 1 milion de euro, iar proiectul sper că va trece, dacă ghidul ne va permite.

Mai avem un proiect de modernizare a străzilor în comuna Șimand, în valoare de 4.787.883 lei, cu finanțare prin PNRR și Anghel Saligny. Contractul de finanțare este semnat și vorbim aici de 6,2 kilometri de drumuri.

Nu vorbim doar de drumuri, ci și de piste de biciclete…

Sigur, avem un proiect prin PNRR, cu contractul de finanțare semnat, prin care vom construi 3,2 kilometri de piste de biciclete. Lucrarea are o valoare de 1.873.850 lei. Pista va avea o lățime de doi metri, iar de-a lungul ei vor fi amenajate băncuțe pentru odihnă și vom planta și pomi. De asemenea, pista va dispune și de două stații de încărcare pentru mașini electrice.

Și pentru că vorbim de infrastructura pentru transportul verde, mai avem un proiect, cu contractul de finanțare semnat, prin care vom amenaja o parcare destinată încărcării rapide a vehiculelor electrice. Stația de încărcare va fi una rapidă și va avea două locuri. Valoarea lucrării este de 189.997 lei, iar finanțarea este de la AFM.

Din câte am înțeles, aveți mai multe proiecte depuse pentru încurajarea transportului verde, dezvoltarea sistemelor inteligente de management local și alte infrastructuri TIC.

În acest sens avem depuse două proiecte prin PNRR, în valoare de 305.000 lei și 1.620.000 lei.

Puteți să detaliați puțin?

Considerăm de o importanță deosebită asigurarea unui sistem de monitorizare și siguranță a spațiului public, prin dotarea și funcționarea centrului de monitorizare în timp real a situației din localitate. Prin instalarea unui sistem de supraveghere video inteligent și a unui centru de monitorizare în timp real, vom rezolva multe dintre problemele din comună legate de infracționalitate, depozite deșeuri, etc. Acest sistem va fi unul deschis și va fi capabil să integreze celelalte investiții care sunt menite să centralizeze informații colectate de la senzori și alte dispozitive de colectare a datelor.

Platformă pentru informarea cetățenilor și identificarea problemelor la nivel local

De asemenea, ne dorim o platformă pentru informarea cetățenilor și identificarea problemelor la nivel local. Prin intermediul aplicației, vom rezolva o parte din problemele existente în zona de informare, ne dorim un canal de comunicare sigur, pentru a răspunde eforturilor noastre pentru combaterea informațiilor false. Prin această aplicație vor fi înlocuite materialele suport tip hârtie (afișe) și nu vom mai genera costuri suplimentare la bugetul local.

În acest fel, vom reuși să ne aliniem la tendința globală de protejare a mediului înconjurător și vom face un pas înainte spre digitalizarea instituției.

Sistem de iluminat fotovoltaic inteligent

În cadrul unui alt program, ne dorim să achiziționăm un sistem de iluminat inteligent fotovoltaic, care să prezinte o garanție de peste 5 ani, să asigure iluminatul indiferent de numărul de zile fără soare, să poată fi controlat printr-un sistem de telegestiune, să respecte standardele de iluminat în funcție de clasa de drum în care vor fi montați.

Acest sistem ne dorim să îl instalăm în zonele cu risc mare de accidente: trecere de pietoni, intersecții periculoase, aglomerări rurale, dar și în zonele izolate sau în proximitatea obiectivelor turistice sau de interes.

Centru de inovare a comunității

Acest centru aplică soluții inteligente pentru incluziune socială și oferă programe educaționale pentru comunitate. În cadrul acestui program, dorim să asigurăm cetățenilor noștri un centru tehnologic de inovare dotat cu tehnologie de ultimă generație cum ar fi: calculatoare (all in one/laptop/desktop); imprimante 3D; tablă interactivă; facilități prin creație, artă, pictură, sculptură, etc; software pentru învățarea limbilor străine; cursuri de training; ochelari VR; softuri educaționale; sistem audio-video; scaner 3D; multifuncțională A4; stilouri 3D; roboți programabili; cursuri de coaching pentru reconversie profesională în domeniul IT și al tehnologiei.

Prin această măsură, dorim să creăm o comunitate în jurul acestui centru de inovare, să oferim o șansă în plus tinerilor absolvenți sau a șomerilor în vederea ocupării unui loc de muncă, să cutivăm în rândul elevilor pasiunea pentru tehnologie și inovare.

Stații de autobuz inteligente

Prin achiziția de stații de autobuz inteligente, dorim să asigurăm cetățenilor noștri condiții excelente pe timpul așteptării transportului în comun, să asigurăm siguranța și securitatea mai ales a elevilor și să asigurăm servicii suplimentare prin intermediul acestora.

Intenționăm să asigurăm următoarele servicii în stațiile de autobuz: internet wifi gratuit; posibilitatea de a încărca telefonul mobil atât wireless, cât și prin cablu; cameră de supraveghere; iluminat LED; coșuri moderne de gunoi; panou publicitar LED; ecran LCD pentru publicarea mesajelor sau a informațiilor; panouri fotovoltaice care să asigure iluminatul; posibilitatea de integrare cu senzori de măsurare a calității aerului; prin montajul lor să faciliteze accesul persoanelor cu handicap; să fie închise din cel puțin trei laturi pentru a proteja de intemperii.

Am observat în comuna dumneavoastră un lucru mai rar întâlnit prin alte părți, chiar și prin orașe. Trecerile de pietoni sunt iluminate pe timpul nopții.

Au fost amplasate 11 corpuri de iluminat suplimentare la trecerile de pietoni, care să îmbunătățească semnificativ iluminatul acestor zone, față de iluminatul public ambiental existent.

Iluminarea corespunzătoare a trecerilor de pietoni pe timpul nopții îmbunătățește vizibilitatea și siguranța tuturor participanților la trafic. Astfel, un pieton angajat pe trecerea de pietoni va putea fi observat de la o distanță mai mare, iar riscul unui accident va fi mult redus. Astfel, se dorește creșterea gradului de siguranță al pietonilor și reducerea riscului de accidente rutiere.

Pe lângă asta, mai avem un proiect în valoare de 1.106.650 lei, prin PNRR, cu contractul de finanțare semnat, pentru eficientizarea sistemului de iluminat public din comuna noastră. Vor fi amplasate 410 corpuri noi, înspre Chișineu-Criș.

Aveți montate și camere video în comună.

Primăria Șimand a finalizat proiectul de supraveghere video a comunei. Au fost montate 36 de camere, acestea fiind distribuite la intrările/ieșirile din localitate și parcul central. Sistemul de supraveghere vine atât în sprijinul cetățenilor, primăriei, cât și în sprijinul poliției, care astfel are acces la informații care să îi ajute la rezolvarea cazurilor de pe raza comunei.

Beneficiile instalării camerelor sunt nenumărate: supravegherea zonelor în care se aruncă deșeuri; supravegherea bunurilor și proprietăților publice; supravegherea traficului de pe raza comunei, în caz de nevoie.

Datele și informațiile sunt gestionate de către instituția primăriei.

Că tot ați vorbit de camere amplasate în parc. Am văzut că ați reabilitat parcul din centru.

Parcul din centrul comunei a fost, într-adevăr, reabilitat. S-au amenajat locuri de joacă pentru copii, s-au pus băncuțe și au fost puse corpuri de iluminat.

Să vorbim și despre investițiile realizate în domeniul sportului. Știu că aveți o echipă bună de fotbal în localitate.

Avem chiar mai multe. C.S. Șoimii Șimand evoluează în liga a IV-a, antrenori fiind Iani și Ioan Rusca. Stadionul pe care evoluează echipa dispune de nocturnă și de o tribună de 100 de locuri.

Una dintre cele mai importante investiții în domeniul sportului o reprezintă Sala de sport, a cărei inaugurare a fost chiar anul acesta. Sala este una dintre cele mai moderne din Vestul țării, fiind chiar primii din județ care am obținut finanțarea, prin CNI. Valoarea totală a lucrărilor s-a ridicat la 1.500.000 euro. Sala dispune de 180 de locuri, are patru vestiare, patru grupuri sanitare, iar la etaj funcționează o sală de fitness.

Două echipe de futsal își desfășoară activitatea aici: cea de adulți, care evoluează în Liga I: ACS Șoimii Șimand și echipa de Under 19, care joacă în Liga secundă. Ambele echipe sunt coordonate de Daniel Mărcuș.

Mai avem un teren de fotbal din tartan multifuncțional. De fapt, pe acest teren se poate juca baschet, handbal, tenis sau fotbal. Investiția a fost realizată prin CNI și a avut o valoare de 1.600.000 lei.

Și mai avem un teren de fotbal elicopterizat, realizat din bugetul local, cu suma de 80.000 lei.

Și să „pasăm“ acum discuția înspre un alt domeniu al infrastructurii, cel referitor la apă și canalizare. Știu că ați reușit din fonduri proprii să extindeți rețeaua de apă cu patru kilometri.

Da, corect, însă primăria comunei Șimand a început documentația pentru proiectul de apă – canal, prin Agenția Fondului de Mediu. Vom fi branșați la stația de epurare de la Sântana. Vom încerca să facem proiectul în așa măsură, încât să realizăm branșament la fiecare cetățean, atât pe canalizare, cât și pe apă.

În proporție de 70% avem apă în comuna Șimand, însă vrem să ajungem la toată lumea și ne dorim să introducem și canalizarea.

Și dacă tot suntem la capitolul apă, vrem să facem o fântână arteziană, de unde oamenii să își poată procura apă de băut. Fântâna va fi amplasată lângă Școala Generală cu clasele V – VIII. Avem deja toate avizele și să sperăm că vom reuși ca până la sfârșitul anului să o avem.

Cum stă Șimandul cu infrastructura în domeniul sănătății?

Aici, din păcate, am un regret. Am amenajat un dispensar uman modern într-o clădire a primăriei, dar din păcate nu putem să îl folosim. Un post de medic, cel care urma să își desfășoare activitatea în clădirea nouă, a fost transferat, de către Direcția de Sănătate Publică, la Zărand. Noi nu am știut acest lucru. Am încheiat un contract cu un medic, contractul era valabil chiar pe 15 ani. Din păcate, nu am reușit să deblocăm postul, iar contractul a fost anulat. 

Facem acum eforturi să ducem o firmă care să se ocupe de analize medicale. E păcat de spațiu să rămână nefolosit, deoarece arată impecabil.

Dacă tot vorbim de clădiri, aveți un cămin cultural din 1972.

Da, așa este, căminul nostru cultural datează din 1972 și de atunci nu a mai fost modernizat. Tocmai de aceea, intenționăm să îl aducem la standardele actuale. Am depus un proiect pe CNI, de modernizare, reabilitare și dotare a căminului cultural din comuna noastră. Valoarea proiectului este de 1.100.000 euro.

Aveți în schimb o capelă mortuară modernă.

Avem o capelă mortuară… de toată frumusețea. Ne-a costat 9 miliarde de lei vechi, dar a meritat. Capela dispune de două camere mortuare, un hol mare de șase metri, două magazii, terasă închisă. Este dotată cu camere video, iar drumul de acces până la clădire este asfaltat și iluminat modern.

Până ajungem acolo, să revenim la grijile noastre cotidiene. Plățile se pot face online, în Șimand.

Încă din luna martie a anului 2022, se pot achita impozitele, taxele locale și chiar și amenzile online. Toate acestea se pot plăti cu ajutorul aplicației @Regista! accesând linkul: https://simand.regista.ro/plati-online.

Un subiect la modă: colectarea deșeurilor.

Avem un proiect în valoare de 4.558.771 de lei, prin PNRR, al cărui contract de finanțare este semnat, pentru înființarea unui centru de colectare prin aport voluntar.

Platforma carosabilă va fi pentru amplasarea containerelor de tip ab-roll pentru deșeuri și circulația autoturismelor cetățenilor care aduc deșeuri, respectiv a camioanelor (captractor) care aduc sau ridică containerele. Va exista o platformă betonată pentru amplasarea containerelor de tip baracă; canalizare pentru colectarea apelor pluviale; zonă verde cu gazon și plantație perimetrală de protecție; copertină pe structură metalică ușoară pentru protecția containerelor deschise; împrejmuire a amplasamentului; în zona de acces principal se va monta un cântar carosabil pentru camioane.

Pe lângă lucrările de amenajare descrise, platforma va fi prevăzută cu următoarele dotări: container de tip baracă pentru administrație – supraveghere, prevăzut cu un mic depozit de scule și două grupuri sanitare, unul pentru angajatul platformei, altul pentru cetățenii care aduc deșeuri; container de tip baracă, frigorific, pentru cadavre de animale mici de casă (pisici, câini, păsări).

Vă mulțumim frumos pentru timpul acordat.

Și eu vă mulțumesc, dar în final aș dori să adaug ceva: vreau să aduc mulțumiri colegilor din cadrul primăriei Șimand, viceprimarului Iustin Șodinca, lui Viorel Mladin (foto) – administratorul public, lui Marius Bold – consilierul primarului și Consiliului Local, cu care am o relație foarte bună, în ciuda faptului că nu avem majoritate. Facem însă împreună tot ce putem și ține de noi pentru bunul mers al comunității.

De asemenea, vreau să îi mulțumesc președintelui Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, pentru tot sprijinul acordat de-a lungul anilor. Nu există an în care comuna noastră să nu primească din partea Consiliului Județean cel puțin 4 miliarde de lei vechi.

Recomandările redacției