Național Sebiș a plecat cu trei puncte de la Hunedoara după două reprize complet distincte. Conduși la pauză cu 2-0, elevii lui Cojocaru au înscris trei goluri în decurs de șase minute, iar pe final și-au asigurat victoria cu un om în plus.
Ca de obicei în acest sezon, Sebișul a dominat teritorial încă de la început, dar golurile au fost înscrise de adversari: Tecsi a deschis scorul în minutul 19, după o pasă a lui Creciunesc pe un contraatac. 2-0 s-a făcut doar opt minute mai târziu când Bloj a înscris cu toată opoziția portarului Horvat, care l-a faultat.
Managerul „alb-albaștrilor” a făcut două schimbări încă din prima repriză, dar rezultatele aveau să se vadă abia în mitanul secund. Dacă în minutul 52 tabela arăta în continuare 2-0, în minutul 58 avea să arate 2-3: Enciu a redus din dife­rență cu un șut din careu, iar Petculescu a înscris de două ori din afara careului pentru a-și aduce echipa în avantaj.
Meciul s-a rupt definitiv în mi­nutul 73, când Ciucurescu a primit roșu direct după un duel cu Enciu. Ghanezul Ankomah și-a continuat forma bună cu reușita de 4-2 în minutul 79, iar tabela a fost închisă de Enciu după o învălmășeală în careu patru minute mai târziu.
Victoria îi păstrează pe sebișeni pe locul 5, iar în etapa următoare vor înfunta pe Millenium Giarmata pe teren propriu.
Formații:
Hunedoara: Cobliş – Iacob, Ciucurescu, Ionică, Doboș – Bloj (Scânteie 72), D. Creciunesc, Herci (Ionicescu 78), Marinca – Tecsi, Marcu (Cociș 65).
Sebiș: Gakos – Goșa, Pîslaru (Onțel 80), Dumitrache, Stepancev (Szekely 35) – Pintea, Bi Nene (Susan 35) – Ankomah, Ruță (Petculescu 46), Cl. Vereș – Enciu.
Arbitri: Mihai Domșa – Daniel Popa (ambii din Aiud), Marius Lazăr (Bistrița)
Observatori FRF: Vasile Bordaș (Târgu Mureș), Cătălin Pașcanu (Cugir)

Recomandările redacției