În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au desfășurat mai multe acțiuni pentru prevenirea cauzelor generatoare de accidente cu consecințe grave, precum și pentru conștientizarea, de către participanții la trafic, a pericolelor la care se expun, prin nerespectarea regulilor de circulație.
Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate de 84 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 29.000 de lei, dintre care 30 pentru nerespectarea regimului legal de viteză. 81 de persoane au fost testate pentru consum de alcool și droguri.
Au fost reținute 2 permise de conducere și retrase 5 certificate de înmatriculare.
În cadrul acțiunilor desfășurate, șoferilor le-au fost aduse la cunoștință modificările legislative intrate în vigoare la data de 7 iulie 2023, conform cărora, săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, de către un șofer care a condus fără permis, sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, se pedepsește cu închisoarea, fără posibilitatea ca instanța să dispună suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Recomandăm tuturor participanților la trafic să respecte regulile de circulație și să adopte un comportament preventiv în deplasări.