„Minți ca o gazetă rusească!”  este o spunere de care-mi amintesc cam de pe vremea-n care-am făcut ochi. Copilăria și adolescența mi-s pline de zicala asta pe care oameni maturi ori bătrîni o șuierau apăsat cînd se-ntîmpla să dea peste cîte unu’ care umbla cu fofîrlica. Am preluat-o și noi, prichindeii satului și ne-o aruncam unul altuia chiar și cînd tăceam, că tare ne mai plăcea cum sună!
A trecut vremea peste noi. Unii, mulți de tot, ne-am obișnuit cu viața – adică ne-am hîrșit, da’ n-am uitat vechea zicere, însă nici importanță nu i-am mai dat. Cei care-am refuzat să ne lepădăm de copilărie am continuat să plutim pe-ale vieții valuri fără să aderăm la gazeta rusească, deci refuzînd și să mințim, și să-nghițim „gă­luștiˮ, însă cu urechile ciulite-n toate cele patru zări, atenți ca nu cumva pecinginea minciunii să se răspîndeas­că asemeni unei răpciugi, să cuprindă și alte zări și să ne potopească mai abitir decît adevărurile contorsionate care ne veneau dinspre soare-răsare.
Oricît de mari ne-au fost și do­rințele, și credințele, de ce voiam să scăpăm
n-am scăpat: au năvălit peste noi min­ciunile Occidentului, mult mai gogonate și mult mai distructive decît toate minciunile bolșevicilor și-ale Moscovei adu­nate grămadă-n șeptezeci de ani. În 26 de ani scurși de la ticăloșia din decembrie 1989, Occidentul european și american ne-a mințit infinit mai mult și infinit mai grav decît au făcut-o gazetele rusești de la mama lor bolșevică și de la mama noastră țară de-acasă. Occidentul a mai făcut însă ceva-n plus, ceva ce ursul sovietic n-a făcut cu atîta dedicație: ne-au furat de ne-au rupt – și ne-au furat pe față, cu cinism, fără rușine. Sovieticii ne-au furat cu legea-n brațe: „Băi aceștia, voi sînteți învinși în război, că ne-ați invadat trecînd Prutul în Basarabia strămoșească și strărusească a lui Ivan cel Groaznic (de Blînd), și-a lui Ștefan Balșoiu’, așa că voi ne dați grîul, iar noi vă luăm porumbul – pînă se stinge datoria, și dacă vă luăm și țițeiul, nici tezaurul nu vi-l mai dăm!” – cam asta a fost poziția ursului sovietic și condiția mîrțoagei românești. De ținut de promisiuni s-au ținut, nu pot spune că nu:
ne-au luat porumbul după ce le-am dat grîul, țițeiul ni l-au sput și nici tezaurul nu l-am pupat înapoi – deci au avut cuvînt, chiar dacă le-a lipsit onoarea.
Deosebit, după ticăloșia din 1989, care survenea ticăloșiei de la Malta, care survenea ticăloșiei de la Yalta, care survenea ticăloșiei de la Teheran, care survenea ticăloșiei de la… (un șir uriaș și inimaginabil de ticăloșii, una mai strigătoare la cer decît cealaltă), a început hoția aia adevărată, vestică, adică profesionistă. Drept e că  n-au fost numai hoții lor, ci au fost și-ai noștri, la fel de lacomi și de răi ca și-ai lor, dar care n-ar mai fi fost hoți ci morți dacă-n acel blestemat decembrie 1989 nu puneam botul la minciunile sforăitoare ale acelei părți de planetă căreia Panait Istrati nu ezita să i se adreseza „pe nume”: „Mîrșav Occident!”.
Încet-încet am început a mă dumiri că armele de distrugere-n masă cătate-n Irak de America lui Bush erau doar două: petrolul și capu’ lu’ Saddam, și le-a luat pe-amîndouă: și petrolul, și capul, că aceleași arme s-au căutat și prin Libia –
și-acolo-au aflat tot mult petrol și-un cap, și tot pe-amîndouă le-au luat, în Egipt la fel, în Siria la fel, în… (că lista-i lungă și spațiul tipografic puțin).
Cine crede că rușii (ori sovieticii) mințeau nu prea se-nșală, însă cine crede că vesticii mint mai puțin ori e vestic, ori n-are minte, ori e coadă de topor.
În materie de minciuni, rușii sînt copilași inocenți pe lîngă americani. De fapt, toată splendoarea și forța Americii nu are la temelii un eșafodaj impresionant de minciuni care s-acopere o istorie de juma’ de mileniu cu care s-ar rușina și cel mai umil pămîntean care mai are un pic de rușine?

Recomandările redacției