roger bogdanFostul internațional și fotbalist al UTA-ei și Corvinului s-a remarcat la examenul organizat de Federația Română de Fotbal pentru observatorii de joc care urmează a fi delegați în noul sezon. Ioan Bogdan a reușit 26 de puncte din 30 posibile. La două lungimi distanță, și-au câștigat loc în corpul observatorilor federali Vasile Rad și Daniel Scridon. Efectivul arădean e completat de Gabor Biro, fundașul de fier al UTA-ei din anii 60-70, cu 22 de puncte.
Alți trei foști utiști din diferite perioade ale trecutului se regăsesc pe listă – Vivi Vancea (22), ex-antrenorul Victor Roșca (21) și Bogdan Buhuș (21)
Printre fotbaliștii de odinioară ai României care au reușit la examen sunt Iosif Cavai (portar la Dinamo, U Cluj, Jiul), Valentin Epure (CFR Cluj), Romulus Buia (Dinamo, Poli), Costică Donose (U Craiova), Toma Ivan (Steaua, Bistrița), Daniel Scânteie (FC Bacău), Alexandru Terheș (Bihor, Baia Mare), Horațiu Cioloboc (Tg. Mureș, Sibiu) sau Ioan Zare (Victoria, Bihor).
FRF a scos la concurs 100 de locuri, dar cum mai mulți candidați au obținut același punctaj, numărul locurilor a crescut la 103.
N-au trecut testul 36 de observatori, printre care Dumitru Bolborea (ex-Strungul Arad), Dumitru Marcu (Craiova, o scurtă perioadă antrenor la ACU), Adrian Baldovin (Brăila, UTA) sau Stan Gheorghiu (Buzău, UTA).

Recomandările redacției