După cum spuneam, au fost două note de zece la examenul de Bacalaureat, în acest an la Arad.
Ioana Paul, de la Colegiul Național Moise Nicoară a obținut, și ea, media zece la examenul maturității.
Am stat de vorbă cu tânăra care ne-a povestit că a muncit susținut pe tot parcursul liceului iar rezultatul acesta este o încununare a muncii depuse.
”Am absolvit Colegiul Național ,,Moise Nicoară” din Arad, profilul Științe ale Naturii, bilingv engleză.
Rezultatul la examenul de bacalaureat a venit ca o încununare a efortului constant și susținut de pe parcursul celor patru ani de liceu”, ne povestește tânăra.
Acum Ioana se pregătește pentru examenul la Medicină la Universitatea de Medicină și Farmacie ,,Victor Babeș” din Timișoara.
”În prezent mă pregătesc pentru examenul de admitere la Facultatea de Medicină Generală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie ,,Victor Babeș” din Timișoara”, spune Ioana.
Tânăra este pasionată de chimie, materie de care a ”prins drag” cu ajutorul profesorului de la clasă.
”Materia mea preferată este chimia, lucru pe care îl datorez pasiunii cu care profesorul meu, Dan Rotariu, ne-a predat această disciplină”.
Ioana spune că în timpul liber practică diferite sporturi, citește dar și petrece timp în compania prietenilor.
”În timpul liber îmi face plăcere să practic diferite sporturi(cel mai mult înotul și ski-ul), să citesc și mă simt bine în compania prietenilor”povestește fata.
Eleva de zece ne mai spune că este o fată veselă, optimistă, ambițioasă și harnică.
”Mă consider o persoană ambițioasă, optimistă, harnică și veselă”, ne spune Ioana.
Apropiații Ioanei au fost mândri de rezultatul frumos al fetei.
”Familia și prietenii sunt, fără îndoială, bucuroși pentru reușita mea”, încheie Ioana.
Dascălii Ioanei spun despre fată că este o elevă model. ” Ioana Paul, o elevă model pentru viitoarele generații, a trecut pragul Colegiului Național „Moise Nicoară” în clasa a IX-a, integrând-se perfect și repede la standardele acestuia.
Este o persoană ambițioasă, inteligentă perseverentă și jovială ce se pregătește pentru admiterea la Facultate de Medicină Generală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, pentru care îi dorim succes și rezultate la fel de frumoase”, ne transmite director Diana Achim.
O felicităm și noi pe Ioana și îi dorim mult succes în tot ceea ce va face în viață.