Camera Deputaţilor a adoptat ieri un proiect de lege pentru înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate. Proiectul a fost iniţial respins de Senat. Conform actului legislativ, bunurile vor fi distribuite către cinci ministere şi către asociaţii şi fundaţii cu obiect de activitate în domeniul social sau pentru academii de ramură înființate în baza unei legi speciale. „Am votat acest proiect deoarece dreptatea trebuie făcută până la capăt. Acţiunile justiţiei trebuie completate de cele ale altor instituţii pentru ca prejudiciul economic şi moral să fie recuperat. Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate trebuie să dea curs unor reparaţii economice a societăţii româneşti care a fost păgubită sistematic prin acte de corupţie. Ideea dării în folosinţă a bunurilor indisponibilizate către ONG-uri este de bun augur. Trebuie să fim însă foarte atenţi şi rigu­roşi faţă de modalitatea în care legea va fi pusă în practică. Darea în folosinţă a bunurilor trebuie să fie făcută după criterii clare. Cred că ar fi recomandat să existe un site al acestei instituţii pe care să fie publicate toate bunurile şi beneficiarii folosirii acestora. Publicul larg, mass media şi toţi potenţialii beneficiari ai măsurilor trebuie să poată afla oricând care este situaţia acestor bunuri. Am încredere că Agenţia va elabora un astfel de set de proceduri”, a declarat Ion Şcheau.

Recomandările redacției