Dialog cu Ionel Bulbuc, vicepreședintele Consiliului Județean Arad

 – Bugetul nu ajunge niciodată. Toată lumea vrea apă, gaz, drumuri, canalizare. Lucruri palpabile, care se văd cu… ochiul liber. În aceste condiții mai rămâne ceva pentru cultură și învățământ, pentru activitățile recreative ?

– Da, este marea bătălie care se dă an de an. Dar cu date concrete, cu cifre și cu argumente,  aș spune și cu viziune, am găsit înțelegere la nivelul conducerii CJ Arad, și în speță, la domnul președinte Iustin Cionca. Iar în final a ieșit bine, aș zice eu.

– Concret ce înseamnă asta?

– Am avut mai multe direcții de acțiune. Aș începe cu domeniul învățământului. Menționez  faptul că instituția noastră (C.J. Arad –n.n.)  are în subordine trei licee speciale și anume: Liceul Special Sfânta Maria, Centrul școlar pentru educație incluzivă și Liceul Sava Brancovici din Ineu. Întorcându-ne puțin în timp, în 2022, CJA Arad a achiziționat pentru Liceul Sfânta Maria  și Centrul școlar pentru educație incluzivă  două microbuze școlare pentru transportul elevilor, în valoare de 300.000 de lei. De asemenea, în 2023 și Liceul Sava Brancovici a primit din partea CJA Arad un microbuz școlar pentru transportul elevilor. După investițiile din 2022, la Liceul Special Sfânta Maria, care au constat în renovarea și anveloparea clădirilor liceului,  vor începe foarte curând lucrările de execuție pentru realizarea unui teren multifuncțional pentru copiii speciali, dedicat jocului  în echipă.

– Alte proiecte pe care le-ați vizat?

-Dacă tot am vorbit de școală, aș aminti aici și de sport și recreere și mă gândesc la  tabere. Este vorba de Căsoaia și de Moneasa. La această din urmă unitate, începând din anul 2018 s-au făcut investiții și reparații majore. S-a făcut renovarea integrală a tuturor bungalourilor, împrejmuirea și îndiguirea Văii Monesei, pentru a preveni pericolul de a inunda tabăra. Totodată, s-a  renovat și pavilionul central, care are 14 camere duble cu băi proprii, precum  și o sală multifuncțională. De curând am recepționat lucrările exterioare, acre au cuprins: amenajarea spațiilor verzi cu sisteme de irigat, alei și căi de acces, precum și iluminat cu panouri solare și  LED. La ora actuală se lucrează la reabilitarea sălii de sport din incinta taberei, pentru a facilita efectuarea activităților sportive, atât iarna cât și vara, când temperaturile sunt ridicate.  Aș mai aduce aminte și faptul că prin Centrul Cultural Județean reabilităm scena Teatrului din Moneasa pentru a crea condiții bune spectatorilor și turiștilor din stațiune.

-La cealaltă tabără, de la Căsoaia, ce  s-a realizat?

-În ce privește Tabăra Căsoaia, aici am pornit de la ideea regândirii  întregii zone, inclusiv modernizarea drumului Mâsca – Măderat – Arăneag, care este  calea de acces cea mai facilă către Căsoaia. În ce privește tabăra propriu- zisă, au fost finalizate deja lucrările de reabilitare a bungalourilor, aleilor, amfiteatrului și construcția terenului multifuncțional, a foișorului de 100 de locuri pentru  diverse  activități și a terenului cu aparate de workout (exerciții fizice). De asemenea, avem o masă de tenis de masă și una de teqball. Continuăm investițiile în tabără. Mai spun că s-a aprobat proiectul tehnic pentru realizarea unei  esplanade la parcul de sculptură, de unde se va putea admira întreaga zonă. Vom mai face 32 noi locuri de cazare în bungalouri, teren de exatlon și tiroliană, noi locuri de parcare, dotate inclusiv cu stații de încărcare a autovehiculelor electrice. Valoarea lucrărilor de la Căsoaia este estimată la peste 18 milioane de lei (3,5 milioane de euro) Practic, odată finalizat proiectul,  Căsoaia va fi mult mai atractivă.

– Ce proiecte aveți în ce privește instituțiile de cultură?

-Lucrările de modernizare și regândire a spațiilor expoziționale începute de câțiva ani vor continua. Practic vrem să aducem în mileniul al treilea întregul spațiu expozițional  din cadrul Complexului Muzeal Arad, situat în Palatul Cultural (Piața George Enescu 1).Acesta cuprind expozițiile de arheologie, lapidarium, istorie, etnografie, educație muzeală și ateliere interactive, sală de conferințe, precum și un museumshop, museum cafe. Realizarea conceptului expozițional pentru fiecare secție, s-a  făcut în parteneriat cu Autoguvernarea pe țară a românilor din Gyula. Amintesc și faptul că împreună cu aceștia vom construi un centru cultural pentru românii din Ungaria. Am reușit să modernizăm și spațiul expozițional de la Muzeul de Artă Arad. După aproape doi ani de muncă, acest loc  este deschis din nou publicului, începând din 2023. Am venit cu un concept expozițional nou și interactiv, adaptat noilor tehnologii.

– Una dintre marile „dureri” ale muzeelor, bibliotecilor, care sunt găzduite de clădiri vechi este și lipsa spațiului. Este o problemă care se poate întâlni pe orice meridian  al lumii. Ce soluții ați găsit la Arad?

-Da, lipsa spațiului este o problemă de care ne lovim și noi la Arad. Tocmai de aceea,  amintesc și faptul că în anul 2022, Consiliul Județean a achiziționat clădirea situată pe Bulevardul Revoluției nr.97, o clădire care a fost dată în administrare Complexului Muzeal Arad. Aici dorim amenajarea unui nou muzeu în care să punem în valoare patrimoniul istoric, etnografic aflat în depozitele muzeului. În acest sens suntem deja la faza de  Proiect Tehnic (PT)  și DALI, în vederea  investiției de reabilitare a imobilului. Complexul Muzeal Arad deține un patrimoniu cultural de peste 137.000 de bunuri culturale de valoare națională și europeană, tezaurizate în peste 30 de colecții de arheologie, istorie, etnografie,, științele naturii, artă românească și europeană. Pentru o bună conservare a acestui patrimoniu, ne propunem să aducem depozitele la standarde actuale ale muzeologiei din întreaga lume . În acest sens, achiziționarea acestui imobil cred că este de bun augur și va pune în valoare bunuri culturale „ascunse” în depozite, tocmai din cauza lipsei de spațiu.

-Dar la Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” care este situația?

– În ultimii ani am intervenit la reabilitarea spațiilor din filialele de cartier, respectiv Aurel Vlaicu, Micălaca, Aradul Nou, iar la sediul central în sălile de împrumut, dar și la depozitele de carte. S-au reabilitat spații la care nu s-a intervenit de cel puțin 40 de ani. Suntem de asemenea printre primii din țară care am investit  în cele mai moderne rafturi de depozitare a cărților. Mă refer la rafturi metalice  de depozitare mobile, care practic pot  reduce  spațiul de păstrare, aproape la jumătate. Astfel din încăperile  rămase libere, vom putea realiza pentru public o sală de lectură modernă, care va avea toate dotările tehnice,   demne de mileniul al treilea.

– Peste tot în lume,în foarte multe cazuri, tinerii nu mai au „magnet” față de cartea tipărită. Cum pot fi ei atrași la bibliotecă?

– Da, acest fapt este o mare provocare. Ne-am gândit și noi mult la acest aspect. Dar nu doar ne-am gândit, ci am mers mai departe. Am făcut. Lucrurile nu au mers de la sine, dar sunt mulțumit că, la începutul acestui an, am finalizat, împreună cu Cetatea Voluntarilor, Makerspace. Este un spațiu foarte dinamic, care oferă un  serviciu inovator. Noi, cei de la Consiliul Județean Arad, dar și colegii noștri de la Bibliotecă, precum și alți specialiști spun că am realizat  unul dintre cele  moderne spații din țară. Iar acesta este special dedicat tinerilor pasionați de robotică și tehnologie.

– Ce se poate face la Makerspace?

– Acest spațiu reprezintă un centru dedicat tinerilor și adolescenților, un spațiu educațional care utilizează știința, tehnologia, ingineria, artele și matematica, sub denumirea de „STEAM education”. Scopul său practic este facilitarea învățării, stimularea creativității, promovarea dialogului și încurajarea gândirii critice. Printre activitățile pe care elevii le vor putea desfășura în acest laborator se numără: imprimarea și scanarea 3D, gravura laser și sculptura CNC, robotică, platforme de dezvoltare, artă digitală și microscopie. Însă, aș  mai adăuga că, la baza acestui proiect stau conceptele fundamentale de „inovație” și „cunoaștere”. Putem spune că acest laborator informațional devine astfel o platformă unde cunoștințele prind viață, prin implicarea directă și participarea activă a comunității.

– Ce va aduce viitorul pentru aceste instituții?

– Investițiile vor continua și în unitățile de învățământ, în tabere, la Muzeu și la Bibliotecă. Menționez că este gata  faza de proiectare tehnică la „Proiectul tehnic pentru Renovarea energetică  moderată a clădirii Bibliotecii Județene Alexandru D. Xenopol și a Complexului Muzeal Arad”. Investiția va fi de circa 15 milioane de lei prin PNRR, urmând ca în scurt timp să dăm drumul procedurii de licitație pentru începerea lucrărilor.  Nu vreau să pară lipsă de modestie, dar în ultima sută de ani nu au mai fost investiții atât de mari în Bibliotecă și Muzeu, ca acum. Iar aceste lucruri se văd, sunt concrete. Am creat spații noi, săli de expoziție, am readus la lumină opere de artă „ascunse” de aproape 100 de ani, am cumpărat un palat în centrul Aradului pentru Muzeu. Readucem tinerii în sălile de lectură și spațiile de creație din Bibliotecă. Am transformat instituțiile noastre de cultură în organisme vii și performante. Iar asta se vede din faptul că anul trecut numărul vizitatorilor de la muzeu s-a dublat! Și mergem mai departe, continuăm să investim și să transformăm instituțiile de cultură  ale Aradului, în destinații căutate.

 

 

  • Teodor Farcut spune:

    Sunt de acord cu investitiile facute pentru ca Aradul este caracterizat de cand exista ca un leagan de cultura pentru aradeni si nu numai !

  • Liviu Alexe spune:

    La pușcărieeeee!

  • Helmut spune:

    Nu cred că este frumos să te lauzi singur Mai bine spune cum ai furat cot la cot cu cel care te a promovat dintr un simplu altoraș ajuns peste noapte director care execută ordinele politice ale fălcosului și ale mafiei sale

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției