Aradul a intrat în febra derby-ului Vestului ce va avea loc în acest weekend. Partida dintre ASU Poli și UTA se va disputa sâmbătă de la ora 12:00, iar Ionuț Popa va reveni la Timișoara din postura de antrenor al echipei arădene. Se întâmpla tot în luna octombrie, mai precis pe data de 5, iar „Bătrâna Doamnă” a revenit pe tabelă de la 2-0 și 3-2 în favoarea „alb-violeților”. Acum 16 ani, cu „Mister” pe bancă și jucători ca Botiș, Mărginean, Piț, Nagy sau N’Jock în teren, UTA învingea cu 4-3 pe „Dan Păltinișanu” într-o partidă de refe­rință pentru fotbalul românesc. „Pentru mine derby adevărat a fost acel 3-4 din 2002, cu 45 de mii de oameni în tribune. Din fericire pentru mine, am antrenat UTA la acel meci și l-am și câștigat. Rămâne un meci de poveste. Când am ajuns la Iași jucătorii de acolo m-au rugat să vadă înregistrarea meciului și l-am revăzut de multe ori în cantonamente. Acea partidă rămâne «spuma» derby-urilor din Vest. Întotdeauna am catalogat UTA – Poli la același nivel cu Steaua – Dinamo. Ar fi extraordinar să le pun și jucătorilor actuali de la UTA caseta cu acel meci, dar deocamdată nu avem această posibilitate la «Motorul». Ca rezultat și număr de spectatori, este cel mai palpitant meci din cariera mea de antrenor. A fost declarat la acea vreme meciul anului datorită atmosferei incredibile, care a durat mai multe zile. Mai îmi amintesc că Jeremie N’Jock nu a vrut să facă deplasarea pentru că nu își primise salariul, l-am trimis pe Gherghel, directorul executiv de atunci, să aducă banii pentru că altfel nu ar fi jucat. Probabil, dacă îl aveam în situația actuală de la echipă, n-ar mai fi rămas”, a rememorat Ionuț Popa pentru TV Arad, în cadrul emisiunii „Glasul Tribunei”.
Cât despre partida din weekend, antrenorul „roș-albilor” știe ce au de făcut actualii săi elevi. „Cunosc destul de bine echipa de la Timi­șoara. Îi au la mijloc pe Ignea și Poparadu, jucători cu multă experiență pe care i-am antrenat în trecut. Au o echipă bine organizată, terenul e mare, așadar va trebui să alergăm mult. Este o datorie față de galerie, față de suporteri, pentru că este un derby. Până acum i-am nemulțumit pe cei care sunt aproape de noi prin multele jocuri mai slabe, iar acum trebuie să îi răsplătim prin joc și printr-un rezultat bun. Ar trebui să fie niște ambiții care nu depind de salarii, în astfel de partide primează mai mult ca oricând interesul de a-ți face bine datoria de fotbalist și de a demonstra că ai valoare”, a adăugat experimentatul tehnician.
Poli AEK Timișoara – UTA
3-4 (2-0)
Au marcat: Oprea 1, 68, Stancu 39 – Constantinovici 51 (autogol), N’Jock 62, Manta 77, Chitescu 90+2
Poli: A. Bogdan – Voicu, Constantinovici, Șoltuz – A. Dumitru, R. Buia, M. Nicolae, Stancu (Zanc 85), M. Dobre – C. Prodan (Balauru 58), Oprea (Belciug 73).
UTA: D. Bogdan – Panin, Baldovin, Botiș, Panaitescu – M. Popescu (Vintilă 69), Mărginean, R. Nagy, Piț (Ianu 46, Chitescu 86) – Manta, N’Jock

Recomandările redacției