iordanescu sapunaru2În 16-imile Cupei României Timișoreana, „Bătrâna Doamnă” dă piept cu – poate – cea mai în formă echipă românească de club a momentului. Pandurii Târgu Jiu a mers ceas în ultimele etape, câștigând împotriva a două formații grele în Liga 1, Astra Giurgiu (în deplasare) și ASA Târgu Mureș (acasă, pe arena din Turnu Severin).
Eliminare asumată din Cupa Ligii
Pe de altă parte, oltenii au pă­răsit  Cupa Ligii, dar a fost o înfrângere prevăzută, cu 2-0, în fața celor de la Dinamo. „Nu puteam continua pe trei fronturi. Ne lipsește omogenitatea, avem și ceva probleme de efectiv… În schimb, Cupa României ne-o dorim foarte tare”, a explicat Edi Iordănescu.
Doar varianta continuării în Cupă
„Întâlnim o echipă de tradiţie în fotbalul româneasc care are şi mulţi suporteri, şi, cu siguranţă, că va fi mult interes pentru această partidă. Pentru că în Arad sunt foarte mulţi iubitori ai fenomenului şi cu siguranţă că vor să vadă un joc la cel mai înalt nivel. Iar Pandurii reprezintă o echipă care va trezi interes, e o echipă de prima ligă care revine după mult timp în Arad. Sigur că ne propunem să mergem mai departe şi vom aborda în acest sens şi meciul, cu foarte mare atenţie. UTA este o echipă care pe teren propriu poate fi dificilă şi poate crea probleme. Şi având şi suporterii în spate va fi o forţă în plus pentru ei. Vom merge acolo cu încredere, vom aborda cu încredere şi cu personalitate acest joc şi nu există decât o singură variantă, ca Pandurii să meargă mai departe în Cupa României!”, a adăugat Edward Iordănescu pentru site-ul oficial al clubului.
Kilometri în plus pentru gorjeni
Fiindcă la Târgu Jiu se construiește un nou stadion, „alb-albaștrii” își dispută meciurile de pe teren propriu la Turnu Severin. Situația nu pare să-i convină prea mult fiului „Generalului” prin prisma oboselii acumulate în urma deplasărilor. „Ne așteaptă meciul de la Arad și încă câțiva kilometri buni pe care îi luăm în brațe și trebuie să-i parcurgem…”, spunea cu amărăciune Iordănescu jr. după partida de vineri seară cu ASA-ul.
Mai multe rezerve,
debutează Săpunaru?
Cu siguranță, Pandurii nu vor intra cu prima „garnitură” pe teren împotriva UTA-ei. „E adevărat că vom suferi modificări la nivelul grupului, pentru că am mai spus am încredere în toți jucătorii. Sunt unii care trebuie să intre și ei în joc și s-o facă bine. De aia avem în lot fotbaliști profesioniști și îi plătim, ca să se antreneze și să dea totul când apelăm la ei. Probabil, vom
odihni câțiva jucători care au adunat minute multe în acest sezon”, a dezvăluit Edi Iordănescu. Unul dintre fotbaliștii care, probabil, va intra din primul minut în luptă este Cristian Săpunaru. Fostul fotbalist al lui Porto a semnat săptămâna trecută cu Pandurii, iar meciul de Cupă pare ocazia perfectă pentru debutul internaționalului în „alb-albastru”. În schimb, sunt slabe şanse ca arădenii să-l vadă la lucru pe ex-ul Ioan Hora, care a devenit titular cert la Pandurii după plecarea lui Mihai Roman și ar putea fi menajat astăzi.

Recomandările redacției