Comisarul șef Ovidiu Budea a fost împuternicit în funcția de șef Serviciu Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase (SAESP) în cadrul IPJ Arad. A fost împuternicit în această funcție în urma unui control ce a vizat acest serviciu, condus de comisarul șef Călin Grui. Controlul s-a realizat, deoarece au fost găsite mai multe nereguli.

Comisarul șef Călin Grui a fost sancționat disciplinar, fiind transferat la Secția de Poliție Micălaca. Chestorul Dan Stoicănescu, șeful IPJ Arad, a declarat că multe dintre neregulile depistate la SAESP, în urma controlului, au fost remediate.

În ceea ce îl privește pe Ovidiu Budea acesta lucrează în sistem de peste 20 de ani.

„Sunt încadrat în poliție din anul 2001, de aproximativ 23 de ani. Mare parte a carierei am lucrat în domeniul investigațiilor criminale, din care nouă ani la Serviciul Investigații Criminale, compartimentul grupări infracționale, după care, doi ani, la compartimentul Omoruri. Din anul 2021 am ocupat funcția de șef Birou Investigații Criminale în cadrul Poliției Municipiului Arad, iar în 2023,  pentru o scurtă perioadă, am fost împuternicit șef Serviciu Arme, funcție pe care o ocup și în prezent”, declară comisarul șef Ovidiu Budea.

 

 

Recomandările redacției