Această campanie își propune informarea copiilor și părinților, cu privire la evenimentele negative în care pot fi implicați elevii, pe perioada vacanței de vară, precum și de conștientizare a rolului grupului de prieteni în determinarea implicării în astfel de situații.
Când vorbim de eveniment negativ, ne referim la orice situație care produce modificãri disfuncționale în plan comportamental, emoțional și cognitiv, care afectează viața socială, familială și educațională a elevilor implicați.
Dragi părinți, pentru preîntâmpinarea implicării copilului
dumneavoastră în astfel de evenimente, vă recomandăm:
– Nu lăsați fără supraveghere un copil mai mic de 12 ani;
– Asigurați-vă că acesta vă știe numele complet și numerele de telefon;
– Ar trebui să știți în permanență unde se află copilul dumneavoastră;
– Cunoașteți-i grupul de prieteni cu care își petrece timpul și țineți legătura/discutați cu părinții acestora;
* Nu-i permiteți copilului să rămână afară până noaptea
târziu;
– Verificati de câți bani de buzunar dispune copilul, și pe ce îi cheltuiește;
* Dacă vine acasă cu obiecte de valoare, verificați proveniența acestora;
– Fiți atenți la modificările comportamentale și manifestați deschidere în ascultarea activă și înțelegerea problemelor cu care se confruntă copilul dumneavoastră, pentru identificarea, împreună cu acesta, a celor mai bune modalități de soluționare.
În cadrul DISCUȚIILOR cu copilul:
– Explicați-i că nu trebuie să răspundă la violență, cu violență;
– Convingeți-l să evite freventarea locurilor și mediilor unde se consumă alcool, tutun sau alte substanțe;
* Convingeți-l să nu primeasca daruri de la persoane
necunoscute și să nu ofere nimănui informații depre unde locuiește, sau programul dumneavoastră;
* Nu-l lăsați să se joace pe drumurile publice;
– Nu-l lăsați să se deplaseze cu bicicleta/rolele/skateboard-ul
pe partea carosabilă a drumurilor publice;
– Învățati-l să nu accepte, sub nicio formă, invitația de a se urca în mașină unei
persoane necunoscute; să nu urce în lift cu persone necunoscute, să nu se joace în locuri virane și să evite zonele lăturalnice și/sau slab sau deloc iluminate;
* Convingeți-l să fie atent la lumea virtuală: să nu ofere date sau poze celor cu care vorbește pe internet și pe care nu-i cunoaște în viața reală. Faceți-vă timp să verificați, discret, activitatea din online a copilului.