Armata Israelului plănuiește să închidă granița Netanyahu: Israelul „începe un război lung şi dificil”. Oficial Hamas: ”Atacul nostru abia a început”.
Sirenele răsună în Israel de la începutul zilei de sâmbătă, în vreme ce vuietul celor câteva mii de rachete lansate din Fâșia Gaza a putut fi auzit de israelienii care s-au adăpostit în buncăre. Premierul Benjamin Netanyahu a spus că Israel „este în război”, iar ministrul Apărării a declarat că îl vor câștiga.
Bilanțul victimelor din Israel a crescut la cel puțin 300 de morți, a declarat un oficial israelian pentru CNN duminică dimineața.
Potrivit presei israeliene, alte peste 1.500 de persoane au fost rănite, după atacul-surpriză al Hamas, constând într-un baraj de câteva mii de rachete, combinat cu infiltrarea de militanţi înarmaţi în localităţi israeliene.
În Gaza, riposta israeliană a ucis peste 230 de oameni şi a rănit aproape 1.800, potrivit ministerului Sănătății. Celulele teroriste ale grupării din Gaza au intrat în mai multe comunităţi din sudul ţării.
Militanții Hamas s-au infiltrat pe teritoriul țării de pe mare, din aer și pe sol. Distrugeri și bombardamente în Fâșia Gaza, unde armata israeliană a ripostat față de atacurile cu rachete și luptători palestinieni, conduși de Hamas în teritoriile Israelului.
Forţele de Apărare ale Israelului au plănuit un răspuns agresiv împotriva Hamas, potrivit unui purtător de cuvânt, citat de CNN. Lt. col. Jonathan Conricus, purtător de cuvânt al Forţelor de Apărare ale Israelului, a declarat pentru CNN că „multe sute”, posibil chiar o mie de luptători Hamas au fost implicaţi în atacurile surpriză de sâmbătă, conform News.ro.
Duminică, la ora locală 4.15, Conricus a afirmat: „Încă luptăm, eliberând ultimele case şi locaţii şi comunităţi şi baze”. „Să sperăm că în zori vom putea să declarăm că am restaurat, în sfârşit, suveranitatea şi ordinea în Israel. Dar nu am reuşit încă acest lucru. Şi asta va fi prioritatea noastră numărul unu”, a spus Conricus. „Apoi vom închide graniţa şi ne vom asigura că nu mai vin alţi terorişti”, a adăugat el. „Şi apoi vom începe să ne concentrăm pe a lovi Hamas cum nu am mai făcut-o niciodată”, a mai spus acesta.
Netanyahu: Israelul „începe un război lung şi dificil”
Cabinetul politic şi de securitate al Israelului s-a reunit, sâmbătă seară, pentru a stabili răspunsul ţării la atacurile surpriză ale Hamas, relatează CNN. Cabinetul a luat „o serie de decizii operative cu scopul de a provoca distrugerea capacităţilor militare şi guvernamentale ale Hamas şi ale Autorităţii Palestiniene”, potrivit unei declaraţii transmise de Biroul premierului din Israel. „Începem un război lung şi dificil. Războiul ne-a fost impus de un atac sângeros al Hamas”, a afirmat premierul israelian Benjamin Netanyahu.
„Prima fază se termină în aceste ore cu distrugerea majorităţii forţelor inamice care au intrat pe teritoriul nostru. În acelaşi timp, am început formaţia ofensivă şi ea va continua fără rezerve şi fără pauză până când obiectivele sunt atinse”, a spus Netanyahu.
Israelul are ca scop să „nege abilitatea şi dorinţa (Hamas) de a ameninţa şi a face rău cetăţenilor Israelului pentru mulţi ani de acum înainte”, se arată în declaraţie. „Vom restabili securitatea pentru cetăţenii Israelului şi vom câştiga”, a adăugat Netanyahu. „Printre deciziile luate de cabinet se numără oprirea furnizării de electricitate, combustibil şi mărfuri”.
Oficial Hamas: Atacul nostru abia a început
Hussam Badran, membru al biroului politic al Hamas, afirmă că atacul grupării teroriste asupra Israelului se află abia la început, scrie Times of Israel, preluat de News.ro. Badran a afirmat că atacul, botezat de grupul terorist „Potopul de la Al-Aqsa”, vine după o pregătire atentă menită să surprindă Israelul. Liderul terorist a spus că această luptă este diferită de toate rundele anterioare de conflict şi a făcut apel la mediatorii arabi să transmită Israelului că trebuie să „părăsească teritoriile ocupate” ale palestinienior. El a adaugat că Hamas nu se aşteaptă ca aceştia să fie mediatori, ci mai degrabă susţinători ai poziţiei sale. „Noi suntem proprietarii acestui pământ, iar această ocupaţie nu va dura la nesfârşit”, a spus oficialul Hamas.
La fel ca o serie de lideri Hamas care au făcut declaraţii sâmbătă, Badran susţine că atacul este motivat de controlul israelian asupra moscheii Al-Aqsa din Ierusalim, un punct fierbinte al tensiunilor israeliano-palestiniene. Moscheea, al treilea loc sfânt pentru musulmani, se află pe Muntele Templului, locul cel mai sfânt pentru evrei, deoarece aici se află templele biblice. Israelul a menţinut mult timp un statu quo delicat în acest loc, în care evreilor li se permite să vină să-l viziteze în anumite ore, dar nu să se roage.
Grupurile teroriste au folosit în mod repetat afirmaţii nefondate privind intenţiile israeliene de a prelua moscheea ca pretext pentru violenţă. De asemenea, Badran a dat vina pe politicile israeliene din Cisiordania şi pe modul în care sunt trataţi deţinuţii palestinieni.
Ce se ştie despre israelienii luaţi ostatici de Hamas
„Un număr semnificativ” de civili şi militari israelieni sunt ţinuţi ostatici de gruparea palestiniană Hamas în Fâşia Gaza, a afirmat armata israeliană, potrivit BBC, preluat de News.ro.
Unii sunt în viaţă şi despre alţii se presupune că au murit, a afirmat purtătorul de cuvânt lt. col. Jonathan Conricus. Copii, femei, bătrâni şi persoane cu dizabilităţi se numără printre cei răpiţi, a spus el. „Sunt cifre care până acum erau de neimaginat”, a afirmat el. „Acest lucru va contura viitorul acestui război”, a adăugat acesta. Hamas afirmă că numărul israelienilor capturaţi este „de câteva ori mai mare” de câteva zeci şi că ei au fost duşi în locaţii din Fâşia Gaza.
Premierul israelian benjamin Netanyahu a afirmat că Hamas este responsabilă de bunăstarea lor şi că Israelul „îşi va regla conturile cu oricine le face rău acestora”. Sunt numeroase videoclipuri care circulă online care pretind că înfăţişează cetăţeni israelieni în mâinile luptătorilor Hamas.
Într-o filmare verificată de BBC apare o camionetă care se deplasează prin mulţime, în Fâşia Gaza, în care se pretinde că se află ostatici israelieni. O alta, geo-localizată în Gaza Strip, arată o femeie desculţă care este trasă din portbagajul unei camionete cu mâinile însângerate legate la spate. Cuplu luat de la o petrecere în aer liber.
Unii ostatici ar fi fost luaţi de la o petrecere în aer liber din Kibbutz Re’im, o suburbie a oraşului Ofakim din sudul Israelului – nu departe de Gaza.
Martorii au declarat presei israeliene că atacatori pe motociclete au început să tragă în participanţi, iar mulţi dintre aceştia sunt daţi dispăruţi. Imaginile postate pe reţelele sociale, dar neverificate de BBC, par să arate o femeie care participa la petrecere răpită şi ţinută de doi bărbaţi pe o motocicletă. Femeia a fost identificată de fratele partenerului ei Moshe Or ca fiind o israeliancă pe nume Noa Argamani. El a declarat-o dispărută înainte să o vadă pe ea şi pe fratele său în imagini, ambii ţinuţi de mai mulţi luptători. „Am văzut-o pe Noa speriată, nu îmi pot imagina ce este în mintea ei – ţipând panicată pe o motocicletă”, a declarat Or pentru televiziunea israeliană Channel 12. Un video ulterior – şi aceste neverificat de BBC – pare să o arate când bea apă, într-o încăpere din Gaza.
Situaţia ostaticilor din oraşele israeliene
În afara Fâşiei Gaza, forţele armate israeliene i-ar fi eliberat pe civilii israelieni care erau ţinuţi ostatici în două locaţii din sud. În Kibbutz Be’eri, ostaticii care erau ţinuţi într-un restaurant au fost salvaţi după 18 ore, au relatat televiziunile israeliene. Presa israeliană sugerează că până la 50 de persoane erau ţinute acolo. O femeie, Ella, a declarat pentru Reuters că s-a baricadat într-un adăpost din oraş timp de câteva ore. „Putem auzi focuri de armă, ni s-a spus că teroriştii sunt în restaurant, auzim multe împuşcături”, a spus ea. „Am pierdut contactul cu familia mea. Ştiu că tatăl meu a fost răpit… nimeni nu ne spune ce se întâmplă. Nu ştiu dacă mama mea este în viaţă”, a afirmat ea. O filmare verificată de BBC arată oameni desculţi conduşi pe o stradă de către luptători, la Be’eri. Nu este clar dacă aceşti oameni sunt cei ţinuţi ostatici la restaurant. Între timp, la Kibbutz Urim, o suburbie a oraşului Ofakim, doi israelieni au fost salvaţi după ce au fost ţinuţi ostatici de luptători Hamas într-o casă timp de câteva ore, potrivit televiziunii publice israeliene Kan. Oameni înarmaţi au intrat în oraş şi au deschis focul asupra localnicilor care încercau să ajungă în adăposturi după ce sirenele de rachete s-au auzit în oraş, a relatat presa israeliană. Cei doi localnici rămăseseră în apartamentul lor când patru luptători i-au luat ostatici. Luptătorii au fost ucişi ulterior de forţele israeliene. Trei soldaţi israelieni au suferit răni uşoare şi moderate în timpul salvării, a relatat Kan.
Sursa Digi 24