Istoria locală – Grădina Botanică Macea

Acolo, în clădirea în care a funcţionat odinioară casa de vânătoare a grofului Karolyi, am întâlnit-o pe Angela Leucuţa care ne-a prezentat sutele, poate miile de mostre de seminţe şi plante existente în grădină, toate aranjate după criterii ştiinţifice, cu etichete în limba latină dar şi cea mai mare floare din lume, originară din Caucaz (heracleum palmatum), cea mai înaltă (3 metri) floare din lume, originară din China (macleaya cordata), cea mai înaltă plantă me-d­icinală, numită frumos – Angelica. Şi recordurile ar putea continua.
Înainte de a ieşi în spaţiul liber am notat un citat care ne-a părut sugestiv pentru starea de spirit construită cu multă migală de îngrijitorii grădinii: „Natura nu ştie de glumă, ea este totdeauna autentică, totdeauna gravă, totdeauna severă şi are totdeauna dreptate. Defectele şi greşelile sunt totdeauna ale omului…” (Tazieff, vulcanolog francez). În grădină, ne-am oprit mai întâi la un exemplar unic, un rododendron care îşi etala mândru florile rozalii. Am stat timp de câteva minute lângă un stejar monumental în faţa căruia s-a fixat o placă de marmură pe care sunt notate „furtunile” istoriei pe care le-a trecut cu bine: Războaiele napoleoniene, Revoluţia de la 1848, Unirea cea Mare de la 1918, Al Doilea Război Mondial. Are peste 250 de ani. Mai există şi alte exemplare cu vechime asemănătoare: 6 exemplare de taxus baccata, 6 exemplare de quercus robur, un exemplar de mespilifolia etc.
Am ajuns apoi şi pe aleea scriitorilor, numită aşa datorită busturilor unor importante personalităţi culturale româneşti: Andrei Mureşanu, George Coşbuc, Octavian Goga, Lucian Blaga, Aron Cotruş, Alexandru Negură şi sculptura înfățișându-l pe Mihai Eminescu. Grădina de 20,5 hectare cuprinde numeroase colecţii de plante amenajate după specii: plante rude­rale, plante de păşuni, plante caracteristice ecosistemelor forestiere etc. Lucrările efectuate în ultimii 30 de ani au condus la schimbarea vechiului aspect al grădinii prin crearea şi delimitarea a 16 sectoare între care numim: alpinariul, plante tinctoriale, plante medicinale, plante toxice, colecţia dendrologică, plante ornamentale. Se spune că pe locul actualului parc a existat cândva o pădure mult mai mare, dovadă şi exemplarele de stejari multiseculari. Primele încercări de amenajare a parcului s-au făcut, probabil, după 1724, odată cu intrarea moșiei Macea în proprietatea baronului Mihai Cernovici. Lucrări mai ample şi amenajarea după principii peisagistice s-au efectuat după construcţia aripii de sud a actualului castel, adică în prima jumătate a secolului al XIXlea.
Contele Karolyi proprietarul de după 1862, s-a ocupat mult de amenajarea grădinii şi extinderea suprafeţei ocupate de parc. Între anii 1900-1902 este angajat pentru amenajări peisagistice cunoscutul grădinar, Iosif Prohaska, cel care a lucrat anterior în parcurile şi grădinile din Țările de Jos. În cei doi ani de activitate la Macea, acesta a construit în faţa castelului, bazinul cu fântâna arteziană, bazinul de înot, terenul de tenis, a mărit reţeaua de alei şi s-au plantat noi plante ornamentale. O alee foarte frumoasă a fost amenajată pe latura de vest a parcului, cunoscută de localnici ca aleea îndrăgostiților.
Toate aleile erau așternute cu piatră mărgăritar de diferite culori. Pe aleea principală a fost amenajată o terasă de dans și o movilă pe care fetele grofului se dădeau iarna cu sania. Tot pentru distracția familiei s-a construit pavilionul de vânătoare și un bazin de înot. După Primul Război Mondial nu s-au mai făcut amenajări de anvergură. Abia în anul 1968, suprafaţa parcului a fost declarată parc dendrologic şi s-au luat măsuri de protecţie şi reamenajare, remarcându-se în acest sens biologul Pavel Covaci. Din 1990 parcul se află în coordonarea ştiinţifică a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, iar în 1994 a fost declarat grădină botanică.
Sursa: Cetăți, castele, castelani
din comitatul Aradului, Puiu Emilian Valea