Angajați din industria IT au manifestat miercuri, 9 octombrie 2024, în Piața Operei din Timișoara. „Stop abuzurilor, hărțuirii și epuizării la locul de muncă”, a fost unul dintre mesajele protestatarilor.
„Mânați de goana după profit și de performanța economică ridicată cu costuri cât mai mici, mulți angajatori pun o presiune enormă pe angajați. Abuzurile, hărțuirea sau epuizarea la locul de muncă au devenit din păcate o parte normală din mediul de lucru din România și în mediul public nu se vorbește despre asta absolut deloc. În tot acest timp, statul, care ar trebui să își protejeze cetățenii, tace complice!”, se arată în apelul la protest al sindicaliștilor din IT, cei care au convocat protestul.
„Protestăm în primul rând pentru că dorim să tragem un semnal de alarmă asupra unor situații din anumite companii în care sunt situații abuzive, hărțuitoare sau conduc la epuizare la locul de muncă. Am văzut la finalul lunii august că această situație poate conduce la evenimente extrem de tragice, până la sinuciderea unui angajat, urmare a presiunilor directe de la locul de munca. Dorim ca, in primul rând, angajatorii să înțeleagă că toată presiunea aceasta pe angajat poate conduce până la situațiile cele mai limită”, a declarat președintele Sindicatului IT din Timișoara, Florentin Iancu.
sursa: libertatea.ro

 

 

Lasă un răspuns

Recomandările redacției