Firmele din domeniul construcțiilor, cu predilecție sunt în această perioadă în vizorul inspectorilor de muncă arădeni. Inspectoratul Teritorial de Muncă a demarat chiar o campanie de monitorizare, ca să stabilească unde se respectă prevederile legale ce vizează securitatea și sănătatea în muncă și unde nu. Se pune accent pe prevenirea riscului de cădere de la înălțime.

„Această campanie se va desfășura în etape, pe parcursul întregului an 2019, ceea ce va permite organizarea de acțiuni ample, prima etapă vizând informarea și conștientizarea angajatorilor și lucrătorilor din domeniul construcțiilor, cu privire la obligativitatea respectării normelor de securitate și sănătate în muncă precum și a riscului la care se expun în cazul în care nu respectă aceste norme“, a susținut Ecaterina Isac, inspector șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad.

După informare, inspectorii ITM vor trece la acțiuni de control, la angajatori, pentru verificarea modului în care sunt respectate cerințele de securitate și sănătate privind prevenirea riscurilor de cădere de la înălțime a lucrătorilor care prestează astfel de activități. Se va urmări dacă sunt respectate instrucțiunile de lucru specifice fiecărui loc de muncă, dacă lucrătorii beneficiază și utilizează echipament adecvat executării unor astfel de lucrări.

Cei de la ITM spun că, prin aceste acțiuni ce s-au mai derulat și anii trecuți, riscul producerii de accidente de muncă a mai scăzut.

În cursul anului 2018 nu a fost înregistrat nici un accident de muncă mortal în domeniul construcțiilor, iar până la data de 30 aprilie 2019, din totalul de 65 accidente comunicate, doar două s-au produs la angajatori ce desfășoară activitate în construcții.

Recomandările redacției