Consiliul Județean Arad a achiziționat 24 de microbuze electrice pentru îmbunătățirea condițiilor de transport ale elevilor din zonele rurale. Finanțarea necesară pentru achiziționarea microbuzelor a fost asigurată printr-un proiect derulat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, din fonduri europene, valoarea totală a proiectului fiind de 35,9 milioane de lei.
„Astăzi am finalizat prima etapă din finanțarea europeană pentru cumpărarea de microbuze școlare pentru dotarea primăriilor din județ. Am înmânat cheile a 24 de microbuze din cele 49 pe care urmează să le achiziționăm în perioada următoare. Menționez că din economiile care s-au făcut la cumpărarea acestui lot, am organizat licitație pentru achiziționarea a încă 9 microbuze, astfel încât să consumăm toți banii care au fost alocați pe Planul Național de Redresare și Reziliență. Suntem în licitație în fază finală pentru semnarea contractului cu câștigătorul pentru următorul lot de microbuze, care vor fi finanțate prin Fondul de Mediu. În total, 49 de microbuze. Evident că trebuie să găsim soluții pentru acoperirea diferenței până la 78 de primării, câte are județul Arad”, a afirmat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
„Concomitent cu modernizarea drumurilor, care înseamnă o mai mare siguranță în trafic, asigurăm și mijloace de transport modern, fiabile, ecologice, pentru elevii care fac naveta. Prin alt proiect, tot la în domeniul Educației, dotăm cu mobilier, materiale didactice, echipamente digitale 17 unități de învățământ, pentru a îmbunătăți sistemul educațional arădean. Județul Arad se dezvoltă uniform, integrat, vizând toate aspectele legate de creșterea calității vieții”, a declarant Sergiu Bîlcea, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad.
Comunele care vor beneficia de microbuze electrice sunt: Gurahonț, Craiva, Hălmagiu, Vârfurile, Vărădia de Mureș, Almaș, Buteni, Dieci, Hălmăgel, Petriș, Ususău, Ghioroc, Brazii, Bata, Semlac, Moneasa, Șiria, Târnova, Bârzava, Săvârșin, Dezna, Peregu Mare, Pleșcuța și Frumușeni.