În urma ședinței de Consiliu Județean de marți, 15 octombrie, s-au operat două modificări în ceea ce privește liniile de gardă din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad. Astfel, Linia de gardă în specialitatea Anestezie și terapie intensivă, cu activitatea temporar suspendată, organizată pentru Compartimentul ATI Pneumologie și Boli Infecțioase Adulți se anulează, iar linia de gardă la domiciliu în specialitatea neurochirurgie, organizată pentru Compartimentul Neurochirurgie, se reorganizează ca linie de gardă continuă.
„Încercăm să optimizăm activitatea din Spitalul Județean, pentru ca serviciile medicale să fie profilate pe cerințele pacienților. Practic, una dintre liniile de gardă era suspendată, deci nu funcționa, iar pe cea de a doua am transformat-o dintr-una «la domiciliu», unde medicul este acasă și vin la solicitări, într-una permanentă, unde medicul este la spital și timpii de intervenție sunt mult mai mici. Or, câteva minute pot să însemne diferența dintre viață și moarte”, a afirmat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
***
În cadrul Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, în vederea asigurării continuității asistenței medicale sunt organizate și aprobate pe specialități clinice și paraclinice 40 de linii de gardă:
– 27 linii de gardă destinate secțiilor și compartimentelor cu paturi;
– 2 linii de gardă în specialitatea medicină de laborator, destinate Laboratorului clinic de analize medicale și Laboratorului de Microbiologie Medicală;
– 1 linie de gardă în specialitatea Radiologie și Imagistică Medicală, destinată Laboratorului Clinic de Radiologie și Imagistică Medicală;
– 2 linii de gardă în specialitatea medicină de urgență, destinate UPU-SMURD Arad;
– 7 linii de gardă la domiciliu.