UTA a învins aseară cu 2-1 pe FC U. Craiova 1948, la capătul unui meci foarte greu de analizat coerent în condițiile în care a avut două părți aproape total diferite. Cu toate acestea, plusurile și minusurile din jocul echipei au avut un fir coerent pe toată durata meciului, felul cum au ieșit ele în evidență pe parcursul acestuia fiind influențate și de prestația și strategia tactică a adversarului.
Ce a funcționat: atitudinea și organizarea
UTA a câștigat aseară pentru că în primul rând jucătorii au intrat în meci cu mentalitatea potrivită. S-au cățărat pe valul de entuziasm venit din tribune iar adrenalina și agresivitatea indusă de acestea au fisurat zidul încrederii oaspeților iar deschiderea scorului a venit la a doua breșă în sistemul de apărare al lui Marius Croitoru. Aceeași agresivitate a stat și la originea golului doi, când Ubbink și Cascini i-au întins o capcană letală lui Duarte, iar de acolo totul a fost executat ca la manual.
În condițiile în care în repriza secundă echipa a fost nevoită să sufere o dominare totală, aceeași agresivitate dublată de efort dus până la sacrificiu au făcut ca UTA să reziste și să apere cu succes cele trei puncte. La aceste elemente se adaugă și organizarea defensivă foarte bună, lucru remarcat deja de câteva etape, organizare care a lăsat puțin loc pentru desincronizări și erori personale decisive.
Punctul nevralgic: linia de apărare și posesia
Din păcate și în acest meci am consemnat faptul că echipa nu reușește să se apere sus, agresiv, în terenul advers. Acest fapt eliberează din presiune apărarea adversă și, așa cum s-a întâmplat și aseară, le oferă adversarilor posibilitatea să domine și să pună ei presiune pe careul nostru. Din această cauză și destul de multe oportunități de contra-atac au fost ratate, pentru că atunci când recuperezi mingea la marginea propriului careu, parcurgerea celorlalți 60 de metri până la cel advers devine o ecuație cu prea multe necunoscute.
Un alt punct slab în jocul UTA-ei aseară a fost că echipa nu a avut luciditatea și / sau traseele pentru a face un joc de posesie constant, necesar atunci când joci pe teren propriu și ești în avantaj. S-a abuzat destul de mult de pasa lungă și, din păcate, imensa majoritate a acestor angajări nu și-au găsit adresantul.
Remarci individuale
Victoria în sine face ca cei mai mulți dintre purtătorii tricoului roșu să fie parte a grupului remarcaților în mod pozitiv. Postolachi și Otele au fost eroii meciului dar nu s-au remarcat doar prin golurile marcate ci și prin contribuția eficientă la jocul colectiv. Jobello, atât cât l-au ținut puterile, a fost un coșmar pentru flancul drept al apărării oltene. Ubbink a arătat ca un adevărat căpitan și, chiar dacă din punct de vedere creativ a avut doar câteva sclipiri, s-a înarmat cu abnegație și eficiență la „munca de jos“ a recuperatorului. În sfârșit, trebuie remarcate și cele câteva intervenții foarte bune ale lui Balauru, care demonstrează încă odată că este mult mai mult decât un simplu portar de rezervă; chiar și ținând cont de ezitarea de săptămâna trecută din Giulești.
Tot o notă pozitivă primește și Bautista Cascini, argentinianul fiind la fel de laborios și inteligent ca întotdeauna. Nu i se poate imputa respingerea de la golul primit, acolo fiind vorba de un gest reflex, de care a profitat Negru, rămas nesupravegheat pe zona lui Vukcevic. Apropos de muntenegrean, în afară de acel moment, a arătat foarte bine, fiind poate cel mai consistent joc al său pe fază defensivă. Atât el cât și omologul lui de pe stânga au rămas însă datori la contribuțiile ofensive. Fundașii centrali Benga și Chindriș au dus practic greul acestui meci, având foarte mult de lucru, în special în repriza secundă. S-au coordonat foarte bine, au avut numeroase intervenții excelente dar, la fel de adevărat e și că adversarul lor direct, Compagno, a reușit să se remarce lovind poate prea multe mingi cu capul în careul nostru.
Ajungând la minusuri în ceea ce privește prestațiile individuale, probabil că singurul titular de ieri care a dezamăgit a fost Isac. Destul de lent și fără vână, s-a stins de tot după ce a luat cartonaș galben. Din poziția de număr 6 ar fi trebuit să fie cel care „mătură“ în fața apărării dar Ilie Poenaru s-a văzut nevoit de multe ori să-i schimbe poziția cu Ubbink, pentru a nu rămâne descoperit în acea zonă foarte importantă. Din păcate, tot la remarci negative pot fi trecuți și jucătorii care au intrat de pe bancă. Aceștia prin prospețimea lor ar fi trebuit să stopeze dominarea oaspeților și să reechilibreze jocul. Șteau însă deși periculos pe fază ofensivă a greșit de câteva ori în poziții periculoase, Matei a fost la fel de benign precum Isac, Erico a fost sacrificat într-un rol de mijlocaș defensiv în care nu s-a regăsit iar Dobrescu a avut prea puțin timp la dispoziție pentru a ieși în evidență. Un oarecare plus l-a adus în joc Ademi dar și el s-a remarcat abia după vreo 30 de minute în care a greșit sau a ratat toate fazele în care a fost implicat.
Concluzie: fundația și stâlpii de susținere sunt puși dar mai e mult de lucru la „interior“
UTA a arătat aseară ca o echipă nu ca un grup de individualități. Organizarea defensivă și atitudinea jucătorilor par câștiguri certe pe care se poate clădi. De asemenea, în curtea acestei construcții se află și câteva obiecte „de artă“ care deja pot fi admirate de trecătorii care aruncă un ochi în curtea noastră. Pentru ca aceste opere de artă să fie cu adevărat puse în evidență, e nevoie însă ca interiorul să fie aranjat, curățat și înfrumusețat. Vorbim aici despre traseele de joc, despre coerența paselor și despre o mișcare mai pozitivă în teren, adică exact acele lucruri care transformă o formație decentă într-una cu adevărat bună. Și, ca o ultimă remarcă, deocamdată UTA are o bancă ce oferă destul de puține soluții calitative.
(foto: uta-arad.ro)
