Jaf ca-n filme! O femeie, proprietara vilei, a fost legată la mâini de tâlhari

0
211

S-a întâmplat azi-noapte în cartierul Aradul Nou. O arădeancă de 49 de ani a trecut prin clipe de coșmar, după ce doi bărbați au pătruns în locuința sa și au amenințat-o. Hoții ar fi sustras 2.000 de euro, 2.000 de lei și două telefoane mobile. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Arad, în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 3.45, doi bărbați cu șepci pe cap și fulare pe față ar fi pătruns prin escaladare și pe ușa de acces lăsată neasigurată într-un imobil de pe raza municipiului Arad, în cartierul Aradul Nou, pe strada Ady Endre. Din cercetări, a reieșit faptul că bărbații ar fi legat la mâini femeia, în vârstă de 49 de ani, pe care, prin amenințări, ar fi constrâns-o să le comunice locul în care își ține banii, după care ar fi sustras suma de aproximativ 10.000 de lei, părăsind apooi imobilul. Se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată. „La această oră, există un cerc  de persoane bănuite, fiind o chestiune de timp până la depistarea și identificarea lor”, a declarat inspector principal de poliție Lorena Radu, purtător de cuvânt al IPJ Arad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.