Joi, 25 ianuarie a.c., la sediul Jandarmeriei Arad a avut loc evaluarea activităților desfășurate de instituția noastră pe parcursul anului 2023.
Evenimentul s-a desfășurat în sistem videoconferință cu Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, având ca reprezentant din partea conducerii, pe colonel Tănase Ciprian – Directorul Direcției Cercetare – Documentare .
Comandantul unității, colonelul Burlan Claudiu -Daniel, a expus principalele realizări ale anului trecut, din fiecare domeniu de activitate, dar și obiectivele stabilite pentru anul 2024.
Anul 2023 a fost un an complex din punctul de vedere al activității operative.
Am reușit să organizăm și executăm propriile misiuni și în același timp, să acordăm de fiecare dată când a fost necesar, sprijinul solicitat de partenerii instituționali, pentru atingerea obiectivului: creșterea gradului de siguranță a cetățeanului.
De asemenea, am tratat cu prioritate problemele curente ale societății.
Cifrele de mai jos reflectă în mod obiectiv contribuția inspectoratului în vederea atingerii obiectivelor propuse pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică în zona noastră de responsabilitate.
Jandarmii arădeni au executat pe parcursul anului 2023 peste 7000 de misiuni.
Am fost prezenți la peste 377 misiuni prilejuite de evenimente desfășurate în spațiul public: culturale, artistice, religioase, comemorative și sportive, atât în calitate de garant al siguranței, cât și ca partener de încredere pentru participanți. Scopul acțiunilor noastre a fost acela de a lua măsuri astfel încât zona noastră de responsabilitate să fie un mediu sigur pentru întreaga comunitate.
Am desfășurat activități de prevenire și combatere a faptelor antisociale și în același timp am fost pregătiți să intervenim prompt, oricând a fost necesar sprijinul nostru. Am desfășurat 2659 misiuni de asigurare a ordinii publice, 15 acțiuni punctuale, în vederea diminuării infracționalității și, în paralel, am organizat peste 100 de activități preventiv-educative în instituțiile de învățământ.
Am executat 1223 de misiuni de menținere a ordinii publice prin patrule de jandarmi și 2787 de misiuni de menținere a ordinii publice prin sistemul patrulelor mixte.
Pe linia aplicării prevederilor legale au fost constatate pe timpul executării misiunilor 417 fapte de natură penală, cu 374 autori.
De asemenea, au fost aplicate 1478 contravenții în valoare de 481. 930 lei.
În anul 2023 au fost executate 153 misiuni pentru punerea în aplicare a mandatelor de aducere, emise de către instanţele de judecată sau parchetele de pe lângă acestea din județul Arad.
În ceea ce privește misiunea de pază a obiectivelor, bunurilor și valorilor, la nivelul județului s-au executat misiuni de pază și intervenție la un număr de 26 obiective și 226 misiuni de asigurare a pazei transporturilor cu caracter special de bunuri și valori.
Și în anul 2024 ne asumăm angajamentul de a îndeplinii cu responsabilitate fiecare misiune, fiind permanent conectați la nevoile comunității, oferind un răspuns prompt și profesionist în domeniul de competență acționând permanent pentru sporirea climatului de siguranță al cetățenilor.