Siguranţa şcolară a elevilor, a cadrelor didactice și a angajaților unităților de învățământ constituie o preocupare permanentă a Jandarmeriei Arad. Pentru creșterea gradului de siguranță, Jandarmeria Arad a dispus măsurile necesare pentru asigurarea dispozitivelor şi a modului de acţiune în imediata apropiere a instituţiilor de învăţământ și în incinta acestora prin acțiuni de monitorizare, patrulare sau activităţi preventiv-educative şi de informare.

Pentru creşterea siguranţei în școli și în perimetrul acestora, jandarmii arădeni, în cooperare cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, își vor adapta dispozitivele de menținere a ordinii și siguranței publice prin includerea școlilor în itinerariile de patrulare. Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad, are în responsabilitate instituirea unor măsuri specifice de ordine şi siguranţă publică la instituţii de învăţământ atât îndividual, cât și în sprijin pentru alte structuri competente.

Totodată, pentru prevenirea fenomenului violenței în școli și a comportamentelor antisociale, Jandarmeria Arad va derula pe durata întregului an școlar campanii preventiv-educative specifice de informare a elevilor și de sensibilizare a acestora cu privire la manifestarea unor comportamente civice, prosociale. În cadrul acestor campanii, elevii vor participa la acțiuni interactive desfășurate de Jandarmeria Arad care se vor concentra în jurul unor teme de interes: problema delincvenței juvenile, prevenirea absenteismului școlar, prevenirea fenomenului ,,Bullying” sau prevenirea consumului de tutun, alcool și droguri.

La început de an școlar Jandarmeria Arad face câteva recomandări utile elevilor:
– dacă asistați la un conflict violent anunțați imediat profesorii, personalul de paza sau patrula de jandarmerie aflata în apropiere sau sunați la numărul unic de urgență 112;
– solicitați imediat sprijinul dacă voi sau colegii voștri vă aflați într-o situație periculoasă;
– nu interacționați cu persoane necunoscute;
– nu purtați la vedere obiecte de valoare pentru a nu deveni ținta persoanelor rău intenționate.

Suntem alături de profesori și elevi pentru a parcurge întregul an școlar în siguranță, nu doar la debutul său.

Le dorim profesorilor si elevilor un an școlar liniștit, lipsit de evenimente nedorite!

 

Recomandările redacției