jandarmerieJandarmii au sărbătorit, ieri, împlinirea a 120 ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Rurale. În anul 1893, la data de 1 septembrie, a intrat în vigoare „Legea pentru organizarea Gendarmeriei Rurale”, promulgată prin Decret Regal de către Carol I. Această lege prevedea instituirea unui Corp de pază şi ordine, cu caracter militarizat, în toate localităţile rurale din ţară, deoarece structurile anterioare nu făceau faţă situaţiei complexe de pe teren şi nu corespundeau unui stat european modern. Este de remarcat faptul că legea a pus accentul pe atribuţiile Jandarmeriei de „a veghea în localităţile rurale la siguranţa publică, la menţinerea ordinii şi executarea legilor”.
Conform noului cadru legal, în toate comunele din ţară se înfiinţau plutoane, companii, secţii şi pichete de jandarmerie, aflate în subordinea directă a primarilor. Din punct de vedere al misiunilor de poliţie judiciară, la acea vreme, jandarmii se subordonau judecătorilor de instrucţie şi procurorilor.
În judeţul Arad, primele formaţiuni de jandarmi atestate documentar sunt cele din anul 1918. Astfel, la acea dată funcţiona o companie teritorială ce făcea parte, alături de alte patru structuri similare, din Regimentul 3 Jandarmi a cărui reşedinţă s-a aflat temporar la Arad.
În anul 1949, instituţia Jandar­meriei a fost desfiinţată de regimul instalat în România, la nivelul ju­deţului Arad funcţionând la acea dată Legiunea de jandarmi Arad care avea în compunere secţii, posturi şi o structură de intervenţie la sediu.
Până în anul 1998, ziua de 1 septembrie a reprezentat şi Ziua Jandarmeriei Române. Odată cu intrarea în vigoare, în acel an, a Legii de organizare şi funcţionare a instituţiei, 3 aprilie este considerată Ziua Jandarmeriei Române, dată care marchează promulgarea de către domnitorul Grigore Alexandru Ghica, în anul 1850, a primului act de înfiinţare a corpului de jandarmi pe teritoriul României – „Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi”.
(C.G.)

Recomandările redacției