Jandarmi din cadrul Grupării Mobile Timişoara asigură măsuri de ordine publică şi siguranţa spectatorilor prezenţi la meciul de fotbal ce are loc duminică, 26 mai a.c. pe stadionul „Motorul” din municipiul Arad, între echipele UTA Arad și Petrolul Ploiești.

Pentru îndeplinirea misiunii, Gruparea de Jandarmi Mobilă Timişoara cooperează cu Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad, cu Inspectoratul de Poliție Județean Arad și cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad.            

Având în vedere că meciul începe la ora 14.00, accesul spectatorilor în stadion are loc începând cu orele 12.00, pe bază de bilete, abonamente sau invitaţii. Intrarea în stadion, accesul publicului, paza vestiarelor şi protecţia arbitrilor, îndrumarea şi supravegherea publicului se asigură de către societatea de pază contractată de organizator.

Începând cu ora 12.00 până la terminarea competiţiei, se interzice vânzarea şi consumul de băuturi alcoolice în zona apropiată arenei sportive.

Pentru ca evenimentul sportiv să se desfășoare în condiții de siguranță, jandarmii recomandă suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, să nu introducă în stadion obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la competiţie. Totodată, jandarmii informează că legislaţia în vigoare interzice persoanelor fizice deţinerea, folosirea sau efectuarea oricăror operaţiuni cu materiale pirotehnice, fără drept.

Este interzis accesul în stadion cu substanţe toxice, băuturi alcoolice, recipiente, corpuri contondente, cuţite, pumnale ori alte asemenea obiecte confecţionate pentru tăiere, împungere sau lovire. De asemenea, este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă.

Participanţii la manifestarea sportivă trebuie să respecte măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine pe traseele către locul de desfăşurare a meciului, în apropierea şi în incinta arenei sportive.

Recomandările redacției