Având în vedere faptul că urmează o perioadă destul de aglomerată în ceea ce privește manifestările cultural-artistice și religioase, efectivele de jandarmerie vor acționa în continuare pe linia asigurării unui climat optim de ordine și siguranță publică.
Pentru ca distracția și voia bună să nu fie umbrite de evenimente neplăcute, revenim către dumneavoastră cu următoarele recomandări: – respectați indicatiile forțelor de ordine și ale organizatorilor manifestărilor; – adoptați un comportament adecvat pe timpul desfăşurării manifestărilor; – acordați o atenție sporită bunurilor și obiectelor personale; – dacă sunteți însoțiți de copii, supravegheați-i cu atenție; – evitați implicarea în activități sau în acțiuni de natură să tulbure buna desfășurare a evenimentelor; – în cazul în care sunteți martorii săvârșirii unor fapte de natură antisocială, solicitați sprijinul jandarmilor aflați în apropiere sau apelați numărul unic de urgență 112.
Totodată, pentru aceia dintre dumneavoastră care v-ați hotărât să vă petreceți timpul în aer liber la picnic, vă recomandăm următoarele: -aruncați deşeurile doar în locurile special amenajate; -aprindeți focul doar în locurile special amenajate şi să îl supravegheați în permanenţă; -lăsați locul în care ați desfăşurat activitatea de picnic curat şi nealterat. În perioada 11-13 august, pe timpul desfășurării manifestărilor cultural-artistice, jandarmii arădeni au aplicat mai multe sancțiuni contravenționale, în valoare de 4900 lei, majoritatea pentru încălcări ale normelor prevăzute de legea nr. 61/1991 rep. pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. Jandarmeria Arad vă urează o minivacanță plăcută în continuare!
Eu zic ca atentie la sesizările primite
Mulți hoți isi cunosc victimile!
Pa Ceaikovski Arad se da știrile !!!!!