insulaMica insulă vulcanică apărută la 21 noiembrie, la o mie de kilometri de Tokyo, ar urma să mai rămână la suprafață o vreme, potrivit Agenției meteorologice japoneze, relatează AFP.

‘Dat fiind că erupția vulcanică se află încă în desfășurare, nu se știe cu siguranță ce se va întâmpla, însă, în orice caz, insula nu va dispărea în următoarele zile sau săptămâni, cu excepția cazului în care va fi distrusă de o explozie vulcanică puternică’, a declarat Tomoyuki Kano, un responsabil al agenției.

‘Observăm în continuare un nor de fum și cenușă aruncată în aer deasupra insulei și, uneori, râuri de lavă, ceea ce sugerează că insula s-ar putea mări și mai mult’, a adăugat acesta.

De la apariția sa, suprafața insulei, prima apărută în această zonă în ultimii 40 de ani, a crescut de aproape patru ori, scrie agenția de presă franceză.

Deși nu are încă un nume, insula figurează deja pe harta arhipelagului nipon pusă la dispoziție de serviciul de cartografiere online al Yahoo! Japonia.

De la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, patru sau cinci insule au apărut brusc în regiunea des afectată de seisme, între care o insulă a apărut în 1986 și a dispărut după două luni, și alta în septembrie 1973, din care a mai rămas o bucată vizibilă.

Japonia nu este singura țară unde se produc astfel de fenomene. O insulă a apărut subit, în urmă cu trei luni, în Marea Arabiei, în urma unui cutremur puternic cu magnitudinea momentului de 7,7 în Pakistan, la sute de kilometri depărtare.AGERPRES/

Recomandările redacției