Rednic pare să fi scăpat situația de sub control la UTA, dar nici situația clubului nu pare să fie una atât de roză.
În exclusivitate pentru digisport.ro, una dintre vocile cu greutate de la UTA a explicat cum arată în acest moment realitatea de la Arad.
Rezultatele lipsesc, fotbaliștii sunt neplătiți de luni bune și nu mai au încredere în promisiunile lui Rednic, conform digisport.ro.
„Atmosfera e foarte proastă. Nu mai știm în ce direcție s-o apucăm. Acum câteva luni, dacă pierdeam vreun meci, Rednic ne spunea că el decide tot și că n-o să ne mai luăm banii. Acum, când îl întrebăm, ne trimite la ceilalți din club. Nu mai știm cu cine să vorbim, e haos din toate punctele de vedere”, a spus jucătorul de la UTA, sub protecția anonimatului.
În ciuda problemelor cu care se confruntă, vestiarul a rămas unit. Ultimul salariu plătit a fost cel pentru luna octombrie.
„Noiembrie, decembrie și ianuarie nu au fost achitate. Salariul pe ianuarie trebuia să intre la sfârșitul lui februarie, dar nu s-a întâmplat așa. Suntem blocați aici. Situația nu e deloc bună nici din punct de vedere financiar, nici din punctul de vedere al încrederii.
Simțim că jucăm tot mai prost și ne temem de retrogradare. Dacă vom retrograda, nu ne vom mai putea recupera niciun ban, nu văd cum ar putea clubul să mai plătească”, a concluzionat fotbalistul de la UTA.
sursa: digisport.ro