ryan_reynoldsEste un adevărat sex-simbol hollywoodian, dar debutul în ceea ce priveşte femeile nu a fost deloc uşor pentru el. De vină este mama lui.

Ryan Reynolds a mărturisit într-un interviu că era foarte timid cu reprezentantele sexului frumos, ba chiar se simţea înfricoşat de acestea. „Cred că am vorbit pentru prima dată cu o fată la 17 ani. Mama mea mă proteja de parcă eram o domnişoară. Nu vă faceţi griji, nu aveam un dulap plin de haine de damă! Doar că eram foarte timid, foarte neîndemânatic cu cei de vârsta mea, iar mama era extrem de protectoare. Dar nu vreau să par foarte serios. Nici că am fost un băiat nefericit, am avut o copilărie frumoasă şi distractivă”, a declarat actorul, care şi-a amintit că primul animal de companie pe care l-a avut la opt ani a fost şi el mai neobişnuit – un şoarece.

Evident, cu femeile a recuperat timpul pe urmă. Să nu uităm că a avut o relaţie de durată cu Alanis Morissette, a fost căsătorit cu frumoasa Scarlett Johansson, iar acum este soţul altei vedete hot, Blake Lively, ca să nu mai vorbim de aventuri. Dar, la 36 de ani, actorul canadian pare să-şi fi găsit liniştea sentimentală. Îşi iubeşte soţia şi încearcă să ducă o viaţă normală, mai ales că îl agasează insistenţa paparazzilor de a-l poza în orice ipostază. Dar evadează din oraş şi, în aer liber, în natură, îşi încarcă bateriile pentru a rezista la Hollywood.

 

SURSA: http://vdt.antena3.ro/

Recomandările redacției