Cele două succese obținute în deplasare, la Oradea și Timișoara, au creat destul interes în jurul primei partide stagionale de pe teren propriu a handbalistelor de la Crișul Chișineu-Criș. Iar acestea nu și-au dezamăgit cei aproximativ 150 de fani, între care și o micuță galerie „alb-albastră”, în partida cu CSU Reșița, o formație ce s-a impus fără mari probleme în sezoanele trecute contra Crișului. Lucrurile s-au schimbat, însă, odată cu numirea pe banca tehnică a orădeanului Sebastian Tudor, care – iată – face trei victorii din tot atâtea partide disputate în Seria D a Diviziei A.
Formația din Valea Domanului a început ceva mai bine confruntarea, dar gazdele au ținut mereu aproape, în special prin aruncările de la distanță ale lui Boldor, Klimek și Puț. Pedala a fost apăsată pe finalul reprizei și Crișul a intrat în avantaj la vestiare: 15-14.
Meciul a fost la fel de strâns, chiar dramatic și în partea secundă. Combatantele au preluat pe rând conducerea, Tudor scoțând din mânecă și „cărțile” Salata, cu destule parade reușite în poartă și mai ales Lucușa, care a impus un ritm ridicat acțiunilor echipei sale, dar a și apărut deseori la finalizare. Așa stând lucrurile, în minutul 56, punând trei goluri diferență pe tabelă, Crișul părea scăpată în câștigătoare. Dar, bănățencele au avut forța să revină, tensiunea fiind maximă până la auzul sirenei de final ce le-a găsit pe amfitrioane în avantaj: 30-29 în Sala Sporturilor „Victoria”.
Singura notă negativă a zilei a fost accidentarea Jessicăi Sna­kovszki, care pare a avea probleme la ligamentele genunchiului stâng. Altfel, handbalistele Crișului au încins și o horă a bucuriei la final, având victorii pe linie după trei etape chiar înainte de derby-ul de la Târgu Mureș, acolo unde dă peste cealaltă formație din campionat cu punctaj maxim.
Klimek 6, Boldor 6, Lucușa 5, Petrușe 4, Puț 3, Snakovszki 3, Morariu 2, Damian 1 au fost marcatoarele Crișului, pe teren mai transpirând pentru „alb-albastre”: Corha, Salata – Tudose, Iuga, Haidu, Tudose și Roman.
Refăcută complet după operația la dantură, căpitanul Roxana Boldor a contribuit din plin la succesul Crișului: „ Reșița a fost cel mai tare adversar de până acum, joacă împreună de mulți ani și deci au un lot omogen. Cred că diferența s-a făcut pe final, am fost mai concentrate decât ele și ne-am dorit mai mult victoria. După ce am câștigat la Oradea și Timișoara, am vrut să facem primul meci de acasă cât mai frumos pentru suporterii noștri, ne bucurăm că ne-a ieșit și lumea a plecat acasă fericită. Ne dorim să câștigăm fiecare meci, dar o luăm pas cu pas”.
Tudor: „Felicit fetele
pentru determinare, nu au cedat niciun moment”
Amprenta lui Sebastian Tudor se vede la Crișul Chișineu-Criș, echipa fiind mult mai solidă în special din punct de vedere tactic, iar schemele proaspete de joc aduc și ele multe puncte pe tabelă. „În prima repriză, Reșița a găsit ușor breșe în apărarea noastră. Ne-am apărat 6-0, dar în partea a doua am schimbat sistemul la
5-1 sau 4-2 și cred că le-a încurcat. În minutul 50, am avut trei goluri diferență, dar au revenit, după care din nou în minutul 56 și din nou nu am reușit să ținem de scor. Fetele s-au grăbit, au pierdut mingea și asta a dus la finalul de infarct. Dar, vreau să-mi felicit fetele pentru determinare, nu au cedat nici un moment. Vreau, de asemenea, să felicit adversarul pentru meciul bun făcut în deplasare. Campionatul este lung și ne-am propus trei victorii din primele trei me­ciuri, lucru pe care l-am și îndeplinit. Acum nu ne gândim decât la Jessie (n.a. Snakovszki), pentru că a avut o accidentare destul de gravă la ligament. Așteptăm verdictul doctorului să vedem cum procedăm mai departe”, a spus tehnicianul singurei echipe de handbal a județului Arad angrenată în competițiile oficiale de seniori.
Dacă în prima parte, Ligia Puț a fost punct aproape fix în angrenajul Crișului, după pauză, „decarul” a rămas mai mult pe bancă. „Decizia a fost luată din motive tactice. Am încercat să bag jucătoarele mai «mingicare», pentru că nu prea găseam soluții în atac. În afară de Sabine Klimek, nu prea aruncă nimeni de la linia de 9 metri și am încercat să ajungem cât mai des pe semicerc”, a explicat Tudor.

Recomandările redacției