Deși vremea încă este frumoasă și însorită, aflându-ne în prag de iarnă, comunitățile din zona rurală fac ultimele lucrări ce se mai pot face afară dar și ultimele pregătiri pentru anotimpul friguros ce va să vie.
Nici la Hălmagiu – frumoasa comună din estul județului lucrurile nu stau altfel. An de an localnicii și administrația se pregătesc cu seriozitate să întâmpine iarna – care aici este dură, vine devreme și cu zăpezi multe. Comuna se află într-o zonă înaltă, în vecinătatea  Munţilor Bihor, la confluenţa râurilor Hălmăgel cu Crişul Alb, fiind o comună mare, cu unsprezece sate: Hălmagiu – sat reşedinţă de comună, Băneşti, Bodeşti, Brusturi, Cristeşti, Ioneşti, Leasa, Leştioara, Poenari, Tisa, Ţărmure. Am făcu aceste precizări pentru a avea un tablou cât de cât real al amplului spațiu ce trebuie să fie în egală măsură în atenția administrației condusă de primarul Adrian Țoca.

Târgul de la Hălmagiu: „tribuna“ aprecierilor populare
Evenimentul care reunește o mare parte a locuitorilor din zonă este Târgul săptămânal de la Hălmagiu, ce se ține în fiecare sâmbătă. Datorită bunului său amplasament și condițiilor tehnice bune asigurate în ultima vreme – despre care am scris cu alte ocazii – aici vine lume din toate cele trei județe ce au granițe în vecinătatea comunei: Bihor, Alba și Hunedoara. Multă lume ce vine aici la cumpărărturi duce vorba mai departe despre realizările din comuna arădeană. Așa se face că observațiile făcute de aceștia, aprecierile lor au o bună valoare estimativă, bazându-se pe comparația cu alte locuri în care au umblat.
„Se poate vedea cu ochiul liber – nu trebuie să fii mare specialist – că la Hălmagiu lucrurile au înaintat. Piața, drumurile, școlile, Primăria totul a fost modernizat. La noi (o comună din Hunedoara – n.red.), primarul vine la Primărie doar să-și ia simbria. Aici, la Hălmagiu, uite câte s-au făcut! Uite cum e Liceul! Dar cred că de anul ce vine schimbăm și noi foaia…“ – ne spunea admirativ un hunedorean întâlnit de noi chiar în fața Liceului.
Un localnic, auzind despre ce vorbim, a dat din cap a aprobare după care a ținut să adauge și el câteva vorbe. „Dar să vă spun și altceva: în ultima vreme s-a schimbat și atmosfera din Primărie: acum ți-e de-un drag să mergi acolo ori să participi la ședințele de Consiliu Local. Parcă se vede că vor să facă ceva. Înainte era o atmosferă grea, plină de frecușuri – între Consiliu și Primar, pe politică, bine-nțeles; mereu erau câțiva cârcotași care comentau de pe margine și nimic nu înainta. Acum se vede și pe afară că lucrurile merg bine în interior“.
Lucrări aflate în derulare
Despre ce se mai face în această perioadă ne-a spus câteva cuvinte primarul comunei Hălmagiu, Adrian Țoca. „Vreau să vă spun încă de la început că tot ce am reușit a fost făcut cu mari eforturi. Nu am primit nimic dacă doar am stat… cu ochii-n soare. Ne-am implicat serios în orice proiect deoarece nu se poate  altfel: la noi e încă multă aler­gătură pentru orice act, orice aprobare! Așa e la noi, din păcate; și bine ar fi să se schimbe odată ceva și aici în bine. Acum continuăm la asfaltarea drumului comunal DC50 Hălmagiu-Tisa: pregătim terenul. Chiar se văd utilajele cum lucrează: se aduce piatră, de împrăștie pe drum și apoi se compactează pentru ca în perioada imediat următoare să punem covorul asfaltic; vorbim de 1,2 kilometri de drum. Adică ne întindem cât avem bani dar și cât ne permite vremea. Acum avem în lucru și un alt proiect de modernizare a infrastructurii unui drum comunal, acesta fiind finanțat din fonduri europene. Și mai avem și alte lucrări despre care vom mai vorbi“.
Lucrări diverse au fost realizate ori doar finalizate și anul acesta, cum ar fi la Piață. „Sunt lucrări cu care – deși le-am făcut mai greu – acum ne putem mândri, cum ar fi cele de la Primărie, ori de la Piață; aici am extins unele raioane pentru că erau aglomerate. O situație aparte o reprezintă starea foarte rea a drumului național ce traversează comuna noastră; vorbesc de drumul DN76 Deva-Oradea. Oamenii vin și se plâng la Primărie că li se distrug mașinile. Ca urmare am făcut demersuri repetate pentru reparare; dar și acum – deși este drum în lucru, nu mai lucrează nimeni la el, ceea ce este îngrijorător mai ales că vine iarna și va fi foarte greu“ – a subliniat edilul din Hălmagiu.
Comuna are o problemă demografică
În administrațiile de orașe, unde sunt mai mulți angajați    pe un sector, anumite aspecte trec neobservate, diluându-se în multitudinea de  informații. În administrațiile de comune însă situația e diferită: aici un angajat mai face și alte atribuțiuni dacă e autorizat și află mai multe. În aceste circumstanțe secretarul de primărie are o răspundere deosebită, fiind cel ce avizează legislativ toate actele ce ies din primărie. „Secretarul de primărie participă obligatoriu la ședințele de Consiliu Local, coordonează compartimentele și activitatea cu caracter juridic, de stare civilă, autoritatea tutelară și asistență socială din cadrul aparatului de specialitate a Con­- siliului Local, ține evidența participării consilierilor la ședință, avizează pentru legalitate dispozițiile primarului, urmărește rezolvarea corespondenței în termenul legal, pregătește lucrările supuse dezbaterii Consiliului Local, eliberează extrase sau orice copie a oricărui act din arhivă – în afara celor ce nu se comunică public, răspunde de completarea Registrelor Agricole, asigură numărarea voturilor și consemnează rezultatele votării – și multe altele dar acestea sunt cele mai cunoscute. Cum am zis, secretarul este pe jumătate notar. Și, cu toate aceste multe îndatoriri, la noi nu se obișnuiește să se vie de două ori după o… hârtie“ – ne spunea Gabriel Ro­man, secretarul de primărie din Hălmagiu.
Una din atribuțiuni este și cea legată de starea civilă, despre care tot el ne spunea câteva aspecte îngrijorătoare. „De la începutul anului și până acum am avut doar un nou-născut înregistrat, șapte căsătorii și 37 de decese. Vă dați seama încotro ne îndreptăm?! Am mai avut și trei transcrieri de nașteri – care au fost în străi­nătate dar din părinți cu domiciliul aici, precum și o schimbare de prenume“ – a mai completat secretarul. Concluzia e evidentă: va fi o mare problemă demografică în curând.
Ce spun localnicii despre mersul lucrurilor…
Profitându-se că oamenii vin sâmbăta la piață – și data trecută a fost o zi tare aglomerată, la Primărie s-a instituit zi de lucru. Asta pentru ca oamenii să nu mai facă două drumuri dacă au de rezolvat și ceva la Primărie. Așa se face că sâmbăta trecută atât la Piață cât și la Primărie dar și la medicul de familie a fost lume multă.
În holul Primăriei câțiva localnici așteptau să rezolve unele probleme ori să scoată ceva adeverințe. Am vrut să auzim din gura lor – cum se zice, cum apreciază actuala activitate din instituție.
„E lucru mare să poți veni la Primărie pentru o hârtie și să ți-o dea în aceeași zi, să nu te mai poarte pe drumuri, ca prin alte părți. Ne place și cum suntem tratați de angajați și cum se străduiesc să ne rezolve problemele în timpul cel mai scurt și ce sfaturi ne dau. Ne bucurăm să auzim că și cu drumurile se avansează și că mergem înainte. Cred că în sfârșit suntem pe drumul cel bun“  – spunea un localnic – ce a insistat să nu-i fie dat numele, aprobat de cei din jurul lui.

Recomandările redacției