O lucrare deosebită realizată în Pecica, în zona centrală, și care completează fericit ansamblul urbanistic al orașului, a fost încheiată în aceste zile. Prezentarea ei publică, respectiv finalizarea tururor demersurilor scriptice s-a făcut ieri, într-o conferință de presă ți­nută la sediul Primăriei și la care a participat și primarul orașului, Petru Antal.
Pe scurt, este vorba de realizarea unui sens giratoriu  şi a unei serii de alte dotări și modernizări la intersecția dintre strada principală a orașului (str. 1, care coincide cu DN7), și strada pe care e Primăria (str. 2). Lucrarea a fost făcută pe un proiect multianual realizat cu fonduri europene.  „Am încheiat toate lucrările cuprinse în cel mai mare proiect finanţat cu fonduri europene câştigat de oraşul Pecica, proiect în care finanţarea europeană a fost de 13.534.579 de lei, iar contrubuţia bugetului local a fost de 1.460.000 de lei. S-au reabilitat 18 străzi din zona centrală, s-a amenajat în giraţie intersecția străzii 2 cu strada 1 (DN 7), s-au pavat alei în parc, s-au modernizat 640 locuri de parcare, din care 30 pentru persoane cu dizabilități, s-au modernizat 22.858  mp de trotuare şi 3.676 mp de pistă pen­tru biciclete, s-au amenajat 54.552 mp de zone verzi, s-a amplasat mobilier urban şi 19 camere video de supraveghere în zonele aglomerate şi în spaţiile publice mai frecventate. Pecica este un oraş nou şi o comunitate destul de mică, resursele bugetare proprii fiind destul de reduse, motiv pentru care nu putem dezvolta proiecte costisitoare din fonduri proprii, Putem însă spune că Pecica «s-a învăţat» cu fonduri europene, aşa că vom gândi alte şi alte proiecte pe care sî le facem aligibile, astfel încât să profităm din plin de ceea ce ne poate oferi UE. Vrem să asfaltăm alte 30 de străzi şi ne vom îndrepta atenţia şi spre alte segmente de interes, nu doar spre infrastructură. Ţin să mulţumesc tu­- turor celor care au contribuit la reuşita acestui proiect, membrilor Consiliului Local indiferent de partidele din care fac parte, consultantului de specialitate, constructorilor. Desigur că au fost şi disfuncţionalităţi, de­sigur că nu totul a ieşit perfect, dar toţi am învăţat din această experienţă şi pe viitor vom folosi ce-am învăţat acum”, a spus primarul oraşului Pecica, Petru Antal.

Recomandările redacției