După cum anunțam într-un număr trecut al ziarului, în această perioadă, administrația județului și municipalitatea, în colaborare cu asociațiile de revoluționari vor marca cei 30 de ani de libertate. Așadar, în următoarele zile vor fi organizate vernisaje, expoziții și ceremonii de comemorare a martirilor Revoluției din Decembrie ’89.

Complexul Muzeal Arad, cu sprijinul Consiliului Județean Arad, în parteneriat cu  Asociaţia „21 Decembrie 1989” Arad și  Asociația Răniților și Urmașilor celor Decedați în Revoluție (ARUD), organizează acțiuni de comemorare al tinerilor eroi ai Aradului.

Va fi lansată cartea „Decembrie ’89 însângerat. În amintirea Eroilor Martiri și răniților de la Arad”, semnată de jurnalistul Emil Șimăndan.

Evenimentul va avea loc la Palatul Cultural/Muzeul de istorie/expoziția Arad – Decembrie 1989”, etaj II (intrarea dinspre Parcul Copiilor), miercuri, 18 decembrie, ora 12.00, cu participarea elevilor clasei a XI E de la Colegiul Național „Moise Nicoară” Arad (prof. istorie Sergiu Duma) și a elevilor Liceului Baptist Arad.

„Acum, când se împlinesc 30 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, Complexul Muzeal Arad aduce în atenția publicului arădean eroii Aradului, cele 24 de persoane, în special tineri, care și-au dat viața pentru reînvierea neamului românesc, pentru libertate, demnitate și în primul rând pentru credința în Dumnezeu. Important este ca tânăra generație de astăzi, să cunoscă și să nu uite niciodată curajul și jertfa eroilor din Revoluția din ’89 și nici atrocitățile și suferințele prin care au trecut bunicii si părinții lor, în timpul regimului comunist“, a spus Blaga Bogdan, managerul interimar al Complexului Muzeal Arad.

Ediția a II-a a volumului  „Decembrie ’89 însângerat. În amintirea Eroilor Martiri și răniților de la Arad” a apărut sub egida Complexului Muzeal Arad, cu prezentarea tuturor eroilor martiri şi răniţilor din Arad, precum şi a celor 7 tineri şi militari arădeni împuşcaţi în afara Aradului.

Cartea va fi prezentată publicului de Valentin Voicilă, liderul Revoluţiei arădene, președintele de onoare al Asociaţiei ”21 Decembrie 1989” Arad și prof. Gianina Iovănescu, cadru didactic la Școala Gimnazială ”Aurel Vlaicu” Arad.

Vor mai lua cuvântul Doina Nan, președintele Asociației Răniților și Urmașilor celor Decedați în Revoluție (ARUD) și Vasile Ciobâncan, președintele Asociației foștilor deținuți politici din românia, filiala Arad

Recomandările redacției