OLYMPUS DIGITAL CAMERAMarţi după-amiază, începând cu ora 18,00, la Teatrul de Vară din curtea Centrului Cultural Judeţean Arad va avea loc o lansare de carte. Dincolo de frumuseţea şi utilitatea cadrului oferit de Teatrul de Vară – care s-a deschis în acest an pentru publicul arădean graţie implicării conducerii Centrului Cultural Judeţean Arad – este vorba despre o excepţională lucrare ştiinţifică a părintelui dr. Pavel Vesa despre istoria învăţământului teologic arădean. Cartea va fi prezentată de către Înalt Prea Sfinţia Sa Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, de prof. Eugeniu Criste, directorul Arhivelor Naţionale Arad, de conf. univ. dr. Simona Stiger şi de către diaconul lector univ.dr. Caius Cuţaru.
O Monografie a Academiei Teologice din Arad – cum a purtat numele această prestigioasă instituţie de învăţământ teologic în perioada interbelică – ar fi fost perla care ar fi încununat laborioasa cerce­tare istorico-teologică din Arhiepiscopia Aradului, pe care au început-o Vasile Mangra, Roman Ciorogariu, Teodor Botiş, Gheorghe Ciuhandu şi atâţia alţi eminenţi profesori şi teologi arădeni. Iată că această binemeritată şi binecuvântată cinste îi revine – „de fapt şi de drept”, cum ar spune avocaţii – celui mai prolific şi mai competent cercetător pe care l-a dat istoriografia ecleziastică din partea de vest a României în ultimul pătrar de veac: părintele dr. Pavel Vesa. Tipărită cu binecuvântarea Preasfinţitului Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, lucrarea părintelui dr. Pavel Vesa se bucură de tot ceea ce ar fi putut da mai bun Ardealul şi Banatul în materie de referenţi ştiinţifici: academician preot profesor universitar dr. Mircea Păcurariu şi profesor universitar dr. Nicolae Bocşan. Apărut în condiţii grafice excelente şi însumând 546 de pagini de cercetări şi străduinţe, cu care părintele dr. Pavel Vesa ne-a obişnuit deja, volumul „Învăţământul Teologic de la Arad (1822-1948)” începe prin a ne prezenta realizările istoriografice din domeniu de până acum. Cu alte cuvinte, vorbim despre o lucrare exegetică deosebit de valoroasă, care ridică standardele cercetărilor contemporane de istorie bisericească la cote într-atât de înalte, pe care doar părintele dr. Pavel Vesa le poate mânui. Nu sunt vorbe fără acoperire în realitate, deoarece părintele dr. Pavel Vesa reprezintă deja un ideal pentru toţi cercetătorii de astăzi. Pentru că,la domnia sa, spre deosebire de mulţi dintre noi, performanţa şi competenţa sunt pe măsura jertfei. Iar jertfelnicia pentru creaţie este singura ziditoare, singura în măsură să ne asigure nemurirea. Iar părintele dr. Pavel Vesa este – ce frumos s-au definit academicienii francezi! –  UN NEMURITOR.

Recomandările redacției