Au trecut 24 de ore de la verdictul FRF în cazul meciului dintre Sepsi și FCU Craiova 1948, suspendat din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei craiovene, însă ecourile continuă să existe în fotbalul românesc. Părerile sunt în continuare împărțite în ceea ce privește atât decizia arbitrului Andrei Chivulete de a suspenda meciul cât și în privința verdictului dat de Comisia de Disciplină din cadrul FRF, aceea de a da câștig de cauză celor de la Sepsi, la masa verde.

Unul dintre cei care s-a situat de partea oficialilor Federației în acest caz a fost și antrenorul UTA-ei, Laszlo Balint care a comentat astfel cazul: „În fotbal chiar dacă nu este un sport în care ne îmbrăcăm doar în alb și vorbim în epitete și metafore, se întâmplă și să auzi vorbe care supără și deranjează, dar în momentul în care devine o chestie repetitivă, o chestie de sfidare și de provocare, trebuie luate măsuri. În momentul în care o galerie este sfidată o dată, de două ori, în momentul în care se întrerupe meciul tocmai pentru a se liniști spiritele și a trage un semnal de alarmă și la 10 secunde de la reluarea partidei se continuă în aceeași manieră, din punctul meu de vedere arbitrul a procedat în mod corect prin oprirea partidei.“

Balint chiar a mers mai departe, mărturisind că a fost el însuși de-a lungul timpului victima unor abuzuri verbale cu tentă xenofobă: „Am fost pe foarte multe stadioane înjurat doar pentru că sunt maghiar, mi-a fost înjurată mama, familia, tot neamul. Bun, să spunem că atunci când e o chestie izolată poți să ignori și să te concentrezi mai departe pe ceea ce ai de făcut. Dar în momentul în care un grup organizat de oameni face acest lucru în mod repetat, sfidător, provocator, e clar că acest lucru nu poate fi tolerat.“

În schimb, legat de același caz, unul dintre elevii lui Balint, anume Paul Anton, a fost de părere că o rezolvarea mai bună ar fi fost evacuarea galeriei oltene și continuarea partidei astfel încât rezultatul să fie decis pe teren.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției